Cerul- scaunul de domnie, pământul- aşternut picioarelor- omul îndumnezeit
4. Dacă la început buruiana este necesară formării unei vieți deplin libere a spiritului, până la urmă ea trebuie recunoscută ca atare de ființa omenească liberă și trebuie stârpită pentru că este cu neputință ca omul mântuit să existe împreună cu ea. Ea este un mijloc pentru atingerea scopului, dar nu poate fi niciodată una cu scopul.
5. Năvodul este și el un mijloc pentru prinderea peștilor; dar cine îl aruncă în apă pentru a- l trage afară de dragul lui, al năvodului, și nu pentru a prinde pești?! Iar apoi cine l-ar prăji la foc și l-ar mânca?! De năvod este nevoie numai pentru prinderea peștilor; după ce peștii au fost scoși afară din apă cu ajutorul lui și pescuitul s-a încheiat, năvodul e pus deoparte și se cântărește câștigul făcut cu ajutorul lui.
6. Tot așa este nevoie de ispita încălcării ordinii divine, căci ea trezește puterea de cunoaștere și libera voință. Ea umple sufletul cu dorințe și bucurie până când el, recunoscând-o, nu o va mai ridica în slăvi, ci o va combate mereu cu aceeași liberă voință care a fost trezită și animată în el chiar prin această ispită, iar sufletul liber o va folosi apoi ca mijloc, și nu ca scop în sine.
7. Burduful nu este vinul însuși, ci doar un recipient de păstrare a vinului. Cine ar fi atât de prost încât să guste din burduf și să îl strice numai pentru că miroase ispititor, cu toate că știe că este de ajuns să desfacă burduful la locul potrivit ca să poată gusta din vinul curat din el?!
8. Buruiana sau ispita încălcării ordinii este de aceea subordonată scopului și nu are voie niciodată să devină scopul. Cine face din ceva subordonat o cauză principală, acela seamănă cu un nebun care vrea să se sature cu oalele în care a fiert o mâncare bună, iar mâncarea o aruncă!
9. Ce este însă această buruiană, prin a cărei putrezire este îngrășată viața? Ce nume poartă ispita pusă în forma însuflețită? Ea se numește egoism, trufie, aroganță, iar la sfârșit tiranie. Prin egoism, forma de viață se orientează spre ea însăși, cu lăcomia de a îngloba totul în ea însăși și apoi de a zăvorî totul în ea însăși, ca nu cumva să beneficieze și altcineva, și aceasta din frica de a nu suferi de vreo lipsă! Prin această închidere în ea însăși a tot ce preia din ordinea divină pentru hrănire și menținere, va apărea în ființă o tot mai mare densitate și un sentiment de preaputere și soliditate, și prin aceasta o plăcere deosebită față de propria ființă- iar aceasta este trufia, în adevăratul sens al cuvântului, simțindu-se ea însăși ca pe ceva plin de greutate, ridicându-se cu toată puterea deasupra celorlalți; pentru aceasta ea se folosește de toate mijloacele care îi stau la dispoziție, chiar dacă acestea sunt de cel mai rău soi.
10. Dacă trufia a atins ceea ce și-a dorit, atunci se ridică deasupra tuturor semenilor și se uită în jos cu dispreț, mulțumită de ea însăși; iar acest dispreț seamănă cu greața pe care o simte un stomac preaplin față de bucatele din fața lui și este ceea ce se numește aroganță. În ea este multă materie și un câmp întreg de buruieni.
11. Aroganța este, în sinea ei, plină de nemulțumire, pentru că mereu își dă seama că încă nu îi stă totul la picioare, așa cum își dorește. Ea își examinează toate mijloacele și puterile și constată că i-ar putea sta totul la picioare dacă s-ar da drept generoasă. Gândit și făcut! Să le dea flămânzilor mai mult decât sătuilor este un joc ușor pentru aroganță. În curând, micile puteri flămânde se adună în jurul ei și se lasă comandate de ea, căci acum și ele primesc o bucățică din bogățiile aroganței. Ele ascultă acum de ea ca sclavii, îi măresc prin aceasta puterea, iar aroganța va urmări acum să-și facă și mai mulți servitori și datornici, dacă se poate chiar lumea întreagă. Această poftă de nestăvilit este cu adevărat cea mai stricătoare sete de stăpânire și tiranie, căci din ea iubirea a fost cu totul alungată.
12. În această sete de stăpânire se manifestă cea mai densă materie, asemenea unei planete împietrite de granit, cu toate relele de pe ea. Drept dovadă că setea de stăpânire este cea mai tare materie stau cetățile și fortărețele în spatele cărora se ascund tiranii: late de câțiva țoli și apărate de nenumărați soldați, aceste ziduri trebuie să fie de nepătruns, pentru ca nimeni să nu fie în stare să străpungă cea mai densă materie și să deranjeze astfel tiranul în liniștea lui plină de aroganță.
46