Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a Cuvântul lui Dumnezeu despre antichrist şi fiara a | Page 214

Antichrist şi fiara apocaliptică
4. Asemenea copii, a căror întreagă fiinţă este luată din Satana, se află mereu în primejdia de a fi posedaţi de vreun spirit rău, adică de sufletul negru al unui demon care a trăit odinioară pe pământ. Aceasta se petrece mai ales atunci când un asemenea suflet, venit din partea Satanei, începe să meargă pe o cale dreaptă şi divină; atunci, particula de viaţă din sfera iadului care se desprinde de acesta îi provoacă întregului iad o durere foarte greu de suportat şi atunci iadul face orice numai să scape de o asemenea rană şi durere.
5. Acum poate te întrebi cum de aşa ceva poate aduce o durere iadului, gândindu-te că un asemenea suflet ar trebui să fie atât de mic şi de neînsemnat cum este un fir de păr pe trupul unui om. Cu adevărat aşa este. Dar prinde cel mai mic fir de păr de pe trupul tău şi smulge-l şi atunci vei vedea că nu vei simţi durere doar în locul de unde ai smuls firul, ci vei simţi înţepătura dureroasă în tot corpul; iar aceasta te-ar duce la disperare dacă s-ar păstra fără întrerupere timp de un ceas.
6. În urma acestei lămuriri poţi să-ţi dai mai bine seama de ce apar şi de ce vor apărea până la sfârşitul lumii cazuri de posedare pe pământ.
7. Această posedare are, pentru cel posedat, şi o latură deosebit de bună, pentru că un asemenea suflet, al cărui trup este posedat de un demon, este purificat prin chinurile cărnii sale. La momentul potrivit apare şi ajutorul de sus şi atunci un suflet pământesc este pentru totdeauna câştigat de partea cerului. Spune-Mi dacă ai înţeles cât de cât ceea ce ţi-am spus!”
8. Petru: „ Da, Doamne, am înţeles. Asta înseamnă că ar fi chiar mai bine să nu-l ajuţi pe un asemenea posedat?!”
9. Eu: „ Dacă vine cineva la tine şi îţi cere ajutor să nu-l refuzi, pentru că Eu am grijă ca nimeni să nu caute ajutor pentru cel posedat înainte de a veni vremea ca el să fie ajutat. De aceea nu refuza acest ajutor nici unui căutător! Înţelegi această explicaţie foarte importantă?”
10. Petru: „ Da, Doamne, îţi mulţumesc din suflet, Ţie Ţi se cuvine toată iubirea şi slava! Deci nu există nimic în lume în care să nu se întrevadă, pentru cel care pricepe lucrurile divine, cea mai înaltă iubire şi înţelepciune a lui Dumnezeu!”
11. Eu: „ Da, aşa este, de aceea să nu vă pierdeţi încrederea atunci când veţi întâlni asemenea manifestări aparent contradictorii pe acest pământ, deoarece Tatăl din ceruri ştie ce se petrece şi din ce cauză îngăduie aceasta!
12. Tot astfel, bolile pe care oamenii trebuie să le îndure nu au alt rost decât acela de a preîntâmpina ca sufletul care deja a greşit să nu devină una cu trupul( să nu decadă), trup care în cazul copiilor luminii nu vine de la Satana. Însă în cazul copiilor luminii, suferinţele lor, atunci când sufletul vrea să se întrupeze, sunt hotărâte de către cer. Durerile copiilor lumii sunt hotărâte şi îngăduite tot de către ceruri, dar ele sunt, în cele din urmă, tot dureri ale iadului, care sunt simţite de către trupul copiilor lumii odată cu iadul, atunci când iadul este supus unei puternice înţepături şi este ruptă o bucată din viaţa lui, din temelie, prin influenţa copleşitoare a cerurilor! Înţelegi şi această explicaţie?” 13. Petru a spus: „ Da, Doamne, şi Ţie îţi dăruiesc pentru totdeauna toată iubirea mea!”( Marea Evanghelie a lui Ioan vol. 2, Capitolul 169)
Capitolul 31 Agripa povesteşte păţania lui cu ilirul posedat
1. Agripa a spus atunci: „ Doamne şi Învăţătorule, pentru că ne dăruieşti cu atâta generozitate din lumina Ta în această noapte, aş mai dori o explicaţie referitoare la o manifestare stranie care apare uneori la oameni.
214