Antichrist şi fiara apocaliptică
16. Dar opera sa nu reprezintă încă decât o maşinărie, fiind lipsită de o voinţă proprie, şi deci moartă. Ea nu face altceva decât ceea ce o pune stăpânul său să facă şi nu rosteşte alte cuvinte decât cele pe care i le pune acesta în gură.
17. Ghidat de înţelepciunea sa, omul reflectează o vreme, după care conchide: ‚ Am creat ce mi-am dorit, dar creaţia mea nu reprezintă decât o reflexie a mea! Dacă o voi lăsa aşa, satisfacţia pe care mi-o va oferi va fi minoră. Dacă îi voi dărui însă o viaţă proprie, liberă şi independentă, trebuie să accept din start riscul că ea se poate îndepărta de mine şi poate acţiona aşa cum vrea ea, nu cum doresc eu.
18. Pe de altă parte, puterea mea se întinde asupra întregului teritoriu care există. De aceea, dacă ea va depăşi limitele pe care i le voi trasa, voi şti ce am de făcut; căci ea va rămâne de-a pururi opera mea!”
19. Aşa şi-a spus în sinea sa omul nostru plin de înţelepciune, după care a acţionat aşa cum şi-a propus.
20. El i-a dăruit operei sale o libertate deplină de comportament. Femeia s-a putut mişca şi a putut vorbi liber, independent de dorinţele creatorului ei. A fost un mare triumf pentru creatorul nostru să vadă că femeia creată de el poate desfăşura o activitate autonomă de a lui, fiind plină de vitalitate, dar fără să părăsească vreodată sfera voinţei creatorului ei.
21. Omul nostru nu s-a limitat însă la atâta, ci şi-a propus ceva mai mult: să îi dăruiască operei sale o libertate totală de mişcare şi de voinţă, care să-i permită acesteia să se bucure de o educaţie personală, precum şi de o întreagă gamă de experienţe.
22. Această educaţie continuă inclusiv la ora actuală, iar creaţia noilor opere nu are alt scop decât acest proces educativ. Cât despre creatorul nostru, acesta nu face altceva decât să contemple încântat realizarea plenară şi sigură a operei sale!
23. Iată, ţi-am spus o parabolă de o mare importanţă, căci ea descrie începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor! Reflectează asupra ei, iar lumina îţi va inunda fiinţa, până când va ajunge în străfundurile ei! – Până atunci însă, să ne continuăm drumul! Amin”.
Despre posedarea de către diavol
1. Petru a spus, după o vreme: „ Doamne, am început să înţeleg câte ceva, dar nu înţeleg chiar deloc cum este cu posedarea de către diavol- mai ales în cazul copiilor nevinovaţi. Nu înţeleg de ce trebuie să fie ei chinuiţi atât de îngrozitor! Cum de îngăduie înţelepciunea şi rânduiala Ta aşa ceva?! Fata femeii care a venit astăzi pe urmele noastre nu cred că are mai mult de treisprezecepaisprezece ani, iar după spusele mamei ei, este chinuită de şapte ani de acest diavol timp de şapte ore pe zi, într-un mod cumplit. De ce a trebuit să îngădui aşa ceva?”
2. Eu am spus: „ Acestea sunt aspecte pe care mintea voastră nu le poate pricepe în întregime! Dar acum, că ne aflăm aici toţi la un loc şi nu suntem tulburaţi de nimic, vreau să vă spun câte ceva despre aceasta. Ascultaţi deci!
3. Pământul poartă două feluri de oameni: un fel este bun şi vine de sus. Aceştia sunt copiii lui Dumnezeu. Celălalt fel, mai puţin bun, vine numai de pe acest pământ. Sufletul acestora din urmă este un fel de îmbinare de particule diferenţiate de viaţă. Aceste particule sunt luate de Satana şi închise în lumea minerală, iar de acolo, trecând prin lumea vegetală, ajung apoi în cea animală. După ce vor străbate mai multe etape în lumea animală, ele vor cuprinde apoi nenumărate particule primordiale sufleteşti şi vor putea forma, în cele din urmă, sufletul omului lumesc, care se întrupează în pântecele femeilor, în cazul unei procreaţii nebinecuvântate de Dumnezeu( fiinţe care nu au încă sufletul trezit), în timp ce copiii luminii sunt născuţi în această lume din sfera spirituală a cerului.
213