Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică | Page 37

Adevărata biserică
pietre vii pentru zidul Ierusalimului nou, care se va așeza întru întâmpinarea Mea la venirea Mea cea de a doua.
O, Ierusalime, poporul Meu născut din cuvântul Meu! Ierusalime, lucrarea Mea! Ierusalime, zidirea Mea! Iată, te-am pus temelie nouă și zidesc pe temelie. Cine voiește să fie zidire cerească să se lase zidit de Dumnezeu și așezat la zidirea Ierusalimului nou, care va sta înaintea Mea la venirea Mea. Amin.
S-a învățat omul de pe pământ cu cuvântul Meu care vine pe nori până la tine, poporule, zidirea Mea. Merg cu tine cuvânt în mijlocul mulțimilor ca să ia omul și să se zidească și să se lase zidit la zidirea care va rămâne înaintea Mea.
O, fii ai oamenilor, învățați carte din cer. Luați în voi știință cerească și lepădați din voi înțelepciunea omenească. O, fii ai oamenilor, Ierusalim se numește omul care se zidește din cer, din cuvântul Meu care vine din cer pe norii slavei Mele. Luați Duh Sfânt precum au luat ucenicii Mei acum două mii de ani. Luați Duh Sfânt precum au luat și iau ucenicii Mei cei de azi. Aceștia sunt ucenicii Mei cei de azi. Ucenicii Mei sunt cei ce fac voia Mea între oameni. Luați din Duhul Meu, luați Duh Sfânt prin ucenicii Mei cei de azi precum cei de atunci au luat Duh Sfânt prin ucenicii Mei cei de atunci. Luați cuvânt de Duh Sfânt și lăsați-vă zidiți de cuvântul lui Dumnezeu, care vine la voi ca râul care iese din piatră și se varsă peste pământ. Lăsați-vă zidiți prin iubirea Mea, prin cuvântul Meu care se face iubire peste pământ ca să se nască oamenii din iubirea Mea, din cuvântul Meu care vine ca să nască pe om din cer, căci cuvântul Meu este din cer.
Eu sunt cerul cuvântului Meu. Amin. Eu sunt, și Tatăl este în Mine ca să fie cu oamenii precum Eu sunt. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, venit la oameni pe pământ, și tu, Ierusalime, vei merge cu Mine peste pământ ca să facem din pietre fii ai cerului, și din fii ai cerului pietre vii la zidirea Ierusalimului nou, lucrat din oameni, din pietre vii, iar seminția ta va fi ca stelele cerului pe veci de veci, căci tu ești zidirea Mea și ai pe Duhul Sfânt cuvânt peste tine.
E sărbătoare de Rusalii. E Duhul Sfânt în sărbătoare cu Mine peste fiii cei vii de pe pământ. E șoapta Duhului Sfânt în adierea cea dulce a vântului. Cuvântul Meu vine pe vânt, vine pe adiere de vânt. Cuvântul Meu se face Duh Sfânt peste pământ. Amin. Să fie lumină peste pământ! Să fie Duh Sfânt peste oameni! Să fie Ierusalim peste făptura cea care se lasă spre îndumnezeire ca să fie bună pentru zidirea Ierusalimului nou.
Mergi, Ierusalime, și împarte pe Duhul Sfânt peste pământ, peste oameni, poporul Meu. Mergi, fiule, că tu ești vestirea Mea înainte de venirea Mea cea cu slavă văzută. Fericit este cel ce crede în venirea Mea, în cuvântul Meu, care așează peste oameni cale a Mea ca să vin. Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, din 15-06-1997. ***
Vin preoți și arhierei la poarta cuvântului Meu, vin să-și arate înțelepciunea cea din Scripturi și zic că Eu i-am spus lui Petru că nimic nu e necurat din ce a binecuvântat Dumnezeu. Dar Eu i-am spus lui Petru că toate câte Dumnezeu curățește, să nu le numească el spurcate. Petru era
37