Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică | Page 38

Adevărata biserică
iudeu, și nu mâncase nimic necurat și spurcat, și nu înțelegea de ce glasul Meu de trei ori l-a îndemnat să mănânce cele ce nu se cuveneau a fi mâncate. Și pe când el nu se dumirea întru sine ce ar putea însemna vedenia de la Domnul, au venit bărbații trimiși de Cornelie sutașul ca să-l caute, iar Duhul Domnului i-a zis: « Iată, trei bărbați te caută și sculându-te, mergi cu ei și nu te îndoi, că Eu i-am trimis ». Și s-a dus Petru la Cornelie, și le-a zis celor din casa lui: « Voi știți că nu se cuvine unui bărbat iudeu să se unească cu cel de alt neam. Dar Domnul mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat, și cu adevărat înțeleg că Domnul nu este părtinitor, ci în orice neam, cel ce se teme de El și face dreptate, este primit de El ».
Iată ce faci tu, omule al bisericii! Te încumeți să amesteci bucatele cu făpturile. Apostolii Mei când au fost surprinși de iudei că mănâncă cu mâinile necurate și nespălate, nu aveau la masa lor carne, și aveau bucate creștinești și nu păgânești. De aceea am zis Eu aceste două cuvinte: „ creștin“ și „ păgân“, dar voi amestecați, și nu țineți seama așa cum a ținut Petru când a zis: « Dumnezeu mi-a arătat să înțeleg că El nu este părtinitor, ci în orice neam, cel ce se teme de El și face dreptate, este primit de El ». Iată, cel ce nu se teme de Domnul, pe acela nu-l primește Domnul, că nici nu vine după Domnul unul ca acela, ci vine numai acela care se teme și face dreptate, și căruia Domnul îi iese în cale ca să-i dea după faptele lui. Așa să înțelegeți voi Scriptura, și nu cum vreți voi, oameni ai bisericii. Vă scriu carte, că văd că nu aveți înțelepciune chiar dacă stați pe masă cu Scriptura și cu ea învinuiți pe fiii dreptății și ziceți că ei opresc căsătoriile și întrebuințarea bucatelor, pe care Domnul le-a făcut ca să se ia cu mulțumire. Vin și cu această Scriptură în calea voastră și v-o tălmăcesc Eu; Eu și nu fiii cuvântului Meu, pe care voi îi prigoniți dintre voi; îi prigoniți cu faptele voastre cele rele pe care le faceți, căci ați făcut din locașurile sfințite de părinți, locașuri ale voastre, în care săvârșiți fărădelege și lăcomie și blasfemie, iar poporul Meu cel drept a fugit de voi, că scris este: « Fugi, poporul Meu, de cel ce lucrează fărădelegea înaintea Mea ». Au fugit de voi copiii Mei, dar nu cum spuneți voi că s-au rătăcit. Voi sunteți cei ce ați rătăcit de la căile dreptății, de la ortodoxie și de la credință, și Eu am văzut din cer, de lângă Tatăl, și am venit cuvânt pe pământ ca să judec fărădelegea de pe pământ. Am venit, și Mi-am dat popor deoparte și lucrez prin el ortodoxie peste oamenii care nu mai au păstori, lucrez ca să nu piară credința cea dreaptă, să nu piară ortodoxia dintre oameni. Voi ziceți că fiii cuvântului Meu sunt rătăciți și că nu ascultă de voi și că nu se supun vouă. Dar voi ascultați de Dumnezeu? Voi vă supuneți voilor lui Dumnezeu? Ce am folosit Eu atunci când am venit și M-am supus mai-marilor de pe pământ care stăpâneau în numele lui Dumnezeu peste oameni? Ce au folosit ei dacă M-am supus lor? Și dacă nu M-am supus lor și voilor lor, M-au făcut eretic, M-au numit rătăcitor și rătăcit și M-au blestemat prin moarte pe cruce ca și pe cei blestemați de ei. Când apostolii Mei au fost rugați de mai-marii iudeilor să nu mai vorbească despre numele Meu, ei le-au răspuns că se cuvine să asculte de Dumnezeu mai mult decât de oameni.
O, oameni ai bisericii, nu veți putea birui cuvântul Meu și pe fiii cuvântului Meu. Ei sunt trimișii Mei spre voi și spre oameni, iar cei ce vor crede în Mine la propovăduirea Mea prin ei, se vor mântui de rele și de rătăcire și de minciună și de fărădelege și vor lua cuvântul Meu și îl vor pune peste ei, căci Eu sunt Îngerul Cel mare, Care am cosorul în mână și Îmi curăț via și Mi-o îngrijesc; la fel și pomii îi curăț și le dau creștere, căci scris este: « Eu sunt Păstorul oilor ». Iată, nu voi sunteți păstorii oilor Mele. Eu sunt Păstorul lor, și scris este în Scripturi și în prooroci: « Lua-voi oile Mele din mâna păstorilor care le păstoresc, și le voi păstori Eu, iar pe păstorii care păstoresc, îi voi împiedica să mai păstorească. Eu Însumi voi purta grijă de oile Mele și le voi cerceta, căci păstorii oilor sunt păstori necredincioși și n-au păzit turma ».
38