Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică | Page 214

Adevărata biserică
Și acum, pace vouă, celor ce auziți această epistolă sfântă, cu mare milă lăsată peste voi în zi de duminica întâi a postului mare, duminica ortodoxiei!
O, pace vouă, dacă voiți! Eu sunt Calea, dacă voiți să credeți că Eu sunt Cel ce grăiesc acum cu voi, că Eu sunt Cel ce sunt, dacă voiți să credeți.
Și acum pun pana jos, după ce-Mi pun numele peste scrisoarea Mea spre voi, cei ce credeți, și cei ce nu credeți acest cuvânt ieșit din gura Mea.
Iar Eu sunt Iisus Hristos, trimisul Tatălui pe pământ spre voi.
Și pun acum încheiere cuvântului așa cum l-am și început, și spun: Eu sunt Cel ce sunt! Amin, amin, amin.
Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi a Postului Mare, a Dreptei credințe, din 08- 03-2020.
*** O ceată de îngeri vestitori sună din trâmbițe și spune:
Coboară Domnul cuvântul Său peste pământ pe vatra neamului român, spre care-Și are cărare cu cuvântul de mai bine de șaizeci de ani! Coboară Domnul, și se scrie pe pământ grăirea Sa și se cheamă ea Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul peste pământ, El, și pacea Sa. Amin.
Pacea Mea o aduc acum și o las și o dau celor fără de pace,( Din cauza pandemiei de corona-virus, n. r.) ca să aibă ei pace apoi! Nu precum știe duhul lumii pacea, nu așa dau Eu pacea Mea, ci așa cum știe Dumnezeu lucrarea păcii, adică pace între om și Dumnezeu, între Dumnezeu și om, frica de Dumnezeu, cea care îl înțelepțește pe om, și apoi iubirea, ca să iubească omul ca și Dumnezeu și să fie pe pământ ca și în cer voia lui Dumnezeu, că toți creștinii spun: « Tată, facă-se voia Ta pe pământ ca și în cer, și dă-ne pâine și dă-ne iertarea greșelilor așa cum și noi le facem semenilor noștri, și dă-ne izbăvirea de ispite și de cel rău, Tată ». Iar ca să fie împlinire de la Dumnezeu prin rugăciunea aceasta spre Tatăl, trebuie ea rostită cu tot adevărul inimii omului creștin, căci împărăția lui Dumnezeu cu omul este așa cum o țară are peste ea o carte la care nu se poate oricum umbla, decât împlinind cerințele ei( Constituția, n. r.), și tot așa și cu împărăția lui Dumnezeu este, și este orânduire prin Duhul Sfânt și pecetluită de sfinți și de părinți prin biserică la începutul ei, iar dacă se adaugă ceva prin sfinții bisericii trebuie să fie aceasta în acord cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeu, cu legile sfinte, nu cum dă omul să răstoarne pe cele așezate prin sfinți, și care trebuiesc întărite mereu, și nicidecum schimbate, căci cine schimbă pe cele așezate de Dumnezeu umblă la temelia casei lui Dumnezeu, și este scris despre cel ce face un așa păcat, căci cine strică templul lui Dumnezeu îl strică Dumnezeu pe unul ca acesta.
Acum Mă apropii cu pacea Mea cea de sus și spun: Pace ție, popor român! Întărește-te în Dumnezeu și nu te clătina,( De frica corona-virusului, n. r.) și spun aceasta și mai-marilor de peste tine, iar slujitorii de biserică știu din cărțile bisericești ce trebuie să se facă acum între rugăciunile
214