Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică | Page 215

Adevărata biserică
către Dumnezeu, și apoi untdelemnul sfințit, sfântul maslu, și apoi să lucreze peste turmă puterea sfintei cruci, așa cum este ea întărită prin sfinți să se facă cu cele trei degete alăturate, și să se așeze peste toate trupurile acest semn, atingându-și fiecare fruntea, apoi pieptul, umărul drept și cel stâng, și prin acest semn se face ocrotire mare odată cu rugăciunea inimii și a buzelor spre Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, iar dacă este ascultare bisericească trebuie să se împlinească vremile de post odată cu rugăciunea cea stăruitoare. O, că dor Mi-a fost și-Mi tot este dor de turma creștină s-o văd ascultând și împlinind voia lui Dumnezeu peste ea, căci grija și teama cea de acum( Care a cuprins întreaga lume, n. r.) au început mai cu putere odată cu sosirea vremii postului mare, când creștinii nu trebuie să se atingă de mâncare unsă, de bucate oprite pentru vremea de post, iar această orânduială sfântă este trecută în calendarul creștin al sfinților Mei, și frică ar fi să-i fie oricui calcă orânduielile sfinte, o, și n-ar mai veni peste pământ nici un rău, și iată, aceasta este pacea Mea pe care o dau turmei creștine, ea este împăcarea omului cu Dumnezeu prin voia Tatălui ceresc pe pământ ca și în cer, o, și nu mai este această rânduială peste creștini, iar această neorânduială atrage plata neascultării. Dar este la îndemână arma pocăinței și darul lui Dumnezeu apoi, iertarea celor ce se căiesc de greșeli și de călcarea rânduielilor sfinte, căci oastea creștinătății de pe tot pământul pe unde este ea, are acum peste ea rânduiala postului mare și-I este dor lui Dumnezeu să-Și vadă turma ascultătoare prin iubire, căci iubire mare trebuie între om și Dumnezeu, și vine apoi iubirea și mila Domnului peste cei ce iubesc și împlinesc iubirea și numele lor de creștini, și vine ocrotirea de cel rău.
Și amintesc acum de minunea cea mare din vremea când a scos Dumnezeu prin Moise pe poporul robit în Egipt și când pentru umilirea lui Faraon și alor lui a venit pedeapsa ca să poată Dumnezeu să dezlege calea celor ce aveau să iasă din robie, o, și nu se lipea pedeapsa pe nici unul din neamul lui Israel, ci numai de cei încăpățânați ai Egiptului, care se împotriveau voinței lui Dumnezeu, și a scos Domnul nevătămat pe poporul dezrobit atunci, și care a înțeles să împlinească întocmai voia lui Dumnezeu.
O, așa și acum, las cuvânt și îndemn peste turma creștină să împlinească ea voia lui Dumnezeu, cu post și cu rugăciune chemătoare, ca să vin cu îngerii și cu sfinții, precum este scris să vin când vin pe pământ cuvânt, și să ocrotesc acum cu mână tare pe cei ce ascultă și se bizuie pe iubirea și mila Mea. Tot răul care vine când vine nu este să vină fără voia lui Dumnezeu, și-și cere satana voie, după ce vede că fac oamenii voia celui rău și vrăjmaș Domnului și omului.
Dar Eu, Domnul, aștept omul să Mă strige ca să vin. Chiar dacă sunt din cei ce nu cred în Dumnezeu, dacă aceștia Mă strigă în vreme de necaz cu credință și cu toată inima, Eu vin și-Mi arăt slava, vin și fac izbăvire, vin, că este scris să vin la strigarea inimii omului.
O, popor român, o, țara Mea ortodoxă, iată ce spun: Eu, Domnul, de aceea mai țin pământul, pentru țările care au ortodoxia ca biserică a lor, căci biserica ortodoxă și cei ascultători din ea sunt mireasa Mea, căci Eu sunt Mire și am mireasă, și toți sfinții ortodoxiei de două mii de ani au fost și sunt mireasa Mea, turma Mea, odihna Mea pe pământ, casa Mea și toată rânduiala ei cea sfântă, numai să fie ea ținută cu sfințenie, căci viața sfântă este de la Dumnezeu, iar păcatul este de la diavol, dar este pocăință pentru păcat, și iată, strig pe fiii bisericii ortodoxe și spun lor mai întâi: Pocăiți-vă, că împărăția cerurilor este cu voi și știți cum este ea, și trebuie s-o împliniți cu viața voastră sfântă pe pământ între oameni!
215