Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică Cuvântul lui Dumnezeu despre adevărata biserică | 页面 213

Adevărata biserică
rămân acasă și îndură frigul și gerul, iar dintre ele cad mucenițe prin răbdare, dar rămân acasă și caută pe la creștini, care le pun hrană prin copăcei și apă călduță când e prea ger, și iată pildă pentru cei care iubesc și rabdă statornici pentru Dumnezeu și lângă Dumnezeu, nu prin străini departe, căci păsările călătoare nu se mai întorc, ci se întorc puii lor primăvara, așa cum a fost și cu poporul Israel când s-a întors din țară străină, căci s-au întors puii lor, iar ei s-au îndărătnicit și nu s-au mai întors.
Voi, cei care ați plecat din biserica sfinților părinți și vă despărțiți și plecați smintindu-vă, o, nu uitați că și voi sunteți păcătoși, iar Eu am spus să nu cadă omul și am spus: « Nu judecați, ca să nu cădeți în judecată!», să nu cădeți în același păcat prin care voi judecați omul, și apoi să pierdeți pe Dumnezeu și să cădeți spre rătăcire ca plată a celor ce judecă în locul lui Dumnezeu pe om.
Eu sunt Calea, o, Eu sunt, iar voi dați la spate iubirea pentru mama Mea Fecioara și dați pe sfinți la o parte. O, și cu ce și cu cine rămâneți? Aveți nevoie de mijlocitori spre Dumnezeu, căci așa am lăsat Eu orânduiala prin biserică. Credeți voi că rămâneți cu Dumnezeu după ce faceți aceste păcate? O, iată ce greșeli grele aveți, și pentru care sunteți aruncați de pe cale, iar voi trăiți cu gândul că ați găsit calea, după ce vă duceți de pe cale. Dar pe cei ce vă atrag, voi nu știți că sunt cei înșelători, care împlinesc Scriptura despre cetele de prooroci mincinoși, care se ivesc să încerce să fărâmițeze turma Mea, precum este scris ca să se știe când se va ivi aceasta.
Vin astăzi prin cuvânt și vă spun vouă: Nu sunteți pe cale cu Dumnezeu. Sunteți pe o cale aleasă de voi, și de cei ce vă înșeală pe voi pentru slava lor, căci Eu sunt Calea, și această cale este prin biserica ortodoxă.
Iar azi este scris în istoria bisericească la începutul ei, când se tot iveau erezii fel de fel și vreme grea de tot, și când se izbea în biserica Mea din toate părțile, și atunci sfinții bisericii au pus rânduială peste tot locul împotriva celor ce loveau rânduiala cea sfântă a bisericii, și au scris ei carte de anatemizare asupra ereziilor vremilor, și iată, se citește astăzi în biserici anatemele peste toți cei care au călcat și calcă peste cele odată așezate pentru totdeauna prin sfinți peste biserica Mea, cea de două mii de ani a Mea și credincioasă Mie, iar dacă nu este iubire de Dumnezeu, este scris de ucenicii Mei pentru cei neiubitori: « Cel ce nu iubește pe Dumnezeu să fie anatema!».
Și acum, îndemnul cel plin de milă îl las peste toți cei care caută calea, și spun: Eu sunt Calea, și am lăsat-o pe ea moștenire sfinților părinți, care au întărit pe temelia ei biserica Mea, biserica creștin-ortodoxă, iar cea care este numită biserică în afara ei, Îmi este potrivnică, s-a tras în lături și și-a făcut calea ei, din care-și au cărări fel de fel cei ce s-au fărâmițat în multe bucăți timp de o mie de ani, după cutremurul cel mare din viața bisericească a creștinilor care au păstrat întâia mie de ani calea cea dreaptă a mersului cu Dumnezeu pentru om, și a împărățit Dumnezeu o mie de ani cu dreapta Lui cărare. Iar cei ce au slujit cu credincioșie în acest timp, sunt sfinții care împărățesc în cer cu Mine, și care au grijă de cei credincioși ai lor în fiecare țară creștin-ortodoxă, și fiecare țară are armata ei de sfinți, și mulți sfinți au românii, și mulți sfinți au rușii, și mulți sfinți au țările de demult tari în credință, și care s-au păstrat cu credința tare în prima jumătate de vreme a bisericii pe calea cu Dumnezeu prin sfinți păstrată între pământ și cer, și a venit apoi despărțire mare, și durere tot la fel.
213