C H E S T I I L E D I N V I AŢĂ B AT C H E S T I I L E D I N F I L M E
DIN PARLAMENT.
CEEA CE ŞTIAŢI,
DAR VĂ ERA GROAZĂ SĂ CREDEŢI
CĂ E ADEVĂRAT.
— Maria Oprea
vizite, figurile astea de ceară prind
un pic de viaţă, cât să plece în pas
de defilare.
L
96 ]
a Senat, când sunt vizite
oficiale, lângă cabinetul
lui Tăriceanu apar soldaţi
îmbrăcaţi ca pe vremea
lui Cuza. E drept, poli-
tica românească nu a evoluat mult
de‑atunci, dar în industria confecţi-
ilor chiar am făcut paşi notabili ca
popor. Oamenii ăştia arată ca scoşi
din muzeu, cu pantaloni strâmţi,
deschişi la culoare, cizme cu carâm-
bul înalt, tunică roşie decorată fru-
mos şi asortată covorului imens de
pe hol. Militarii de protocol nu pri-
vesc pe nimeni în ochi şi nu vorbesc
cu nimeni, nici măcar între ei. După
Într‑o zi, după ce a trecut pe la
Tăriceanu un libanez, doi ostaşi
dezertori au prins un pic mai multă
viaţă, cât să fraternizeze cu cafeaua
inamică de la bufetul Senatului.
Ostaşii îşi pun strategic săbiile sub-
ţiri, proaspăt lustruite, pe o masă,
ca babele care-şi aruncă geanta pe
un scaun în autobuz să ocupe loc,
şi merg la rând, printre senatori şi
jurnalişti, să cumpere două cafele
în pahare de plastic. Se întorc la
teritoriul abia cucerit cu săbiile, îşi
aprind şi câte o ţigară, dar nu se
aşează la masă, se tot uită după
colţ. Ai zice că dintr-un moment în
altul o să apară domnitorul călare,
cu sentinţa pentru dezertare scoasă
din teacă. În sfârşit, domnitorul nu
i-a prins şi oştenii au plecat, aban-
donând teritoriul cucerit prin foc şi
sabie, într-un dispreţ total faţă de
pasul de defilare.