Atelier No. 1 Octombrie/Noiembrie 2014

Obiceiul devine astfel un instrument al formării copilului, “în mâinile mamei este ca o roată a olarului sau cuţțitul în mâna sculptorului, e mijlocul prin care ea proiectează ceea ce a conceput deja în mintea ei, căci unealta este la fel de necesară ca materialul sau designul. ”Ce frumos spunea Loisel „În familie şi pe genunchii mamei se formează ceea ce este mai valoros pe lume -‐ omul de caracter. Copilul e un material în mâinile mamei şi e suma a ceea ce este el ca ﬁinţță umană imperfectă, cu aceleaşi dorinţțe, instincte şi neputinţțe comune tuturor dar şi cu particularităţțile eredităţții lui, cu temperamentul, înclinaţțiile şi dispoziţțiile speciﬁce care facilitează dobândirea în cursul vieţții a unor trăsături comportamentale. Acestea au o inﬂuenţță puternică asupra lui. Dar obiceiul este "cât zece naturi" spune C. Mason. "Natura este puternică dar nu e invincibilă căci obiceiul este de zece ori mai puternic"(Ovidiu), deoarece această natură se lasă modelată, şlefuită şi transformată. Obiceiul împinge natura prin noi făgaşe, asemeni sportiviilor care ajung la acele performanţțe, de neatins pentru cei neantrenaţți, prin ritualuri de comportament adică prin obiceiuri repetate, foarte puternic înrădăcinate. În felul acesta obiceiul trebuie să ﬁe o pârghie care să ridice copilul către explorarea şi atingerea potenţțialului său maxim iar aceasta le va da şansa să îşi descopere valoarea, care le sunt limitele şi ce pot deveni. ”Copilul nu trebuie lăsat în ﬁrea lui, căci rămânând acolo unde este, nu mai sus sau nu mai bun decât natura l-‐a făcut, aceasta va acţționa ca un obstacol greu, iar copilul care nu este crescut în mod constant la un nivel superior şi cu exigenţțe şi aspiraţții mari se va cufunda tot mai jos, în năzuinţțe tot mai mici.” spune C. Mason." Menirea omului este de a

Atelier No. 1 Octombrie/Noiembrie 2014 | Page 54