ADL | Page 26

Ju-Jitsu - “ştiinţa sau arta supleții” Ju-jitsu este una din cele mai vechi arte marţiale japoneze. În traducere înseamnă “ştiinţa sau arta supleții” ori “arta de a-l face blând pe agresor”, deoarece este o artă marţială în care se urmăreşte ca inteligenţa şi flexibilitatea să fie superioare forţei brute. În ţară noastră, Ju-Jitsu a apărut în anul 1928, când un maestru japonez a predat lecţii timp de câteva luni, reuşind astfel să iniţieze câţiva entuziaşti. Primul club român de Ju-Jitsu şi Judo sa înfiinţat în 1930, însă cel de-al doilea război mondial a întrerupt aceste activităţi sportive, revigorându-se abia în 1966. Din 1982, artele marţiale au fost interzise în ţară noastră. După 1989, în România s-a înfiinţat Federaţia Română de Arte Marţiale din care făcea parte şi Ju-Jitsu. Din anul 2000, stilul Ju-Jitsu s-a afiliat la Federaţia Internaţională de Ju-Jitsu, sportivii români participând astfel la competiţiile internaţionale şi obţinând importante distincţii la majoritatea concursurilor. Eu am început la vârstă de 5 ani şi jumătate să practic Ju-jitsu în cadrul clubului Wazary Dojo. Am fost cel mai mic sportiv al clubului, timp de aproximativ un an. Încă de la început, am fost atent la lecţiile predate de senseiul meu, prof. Alex Rotaru, care este un model pentru mine (multiplu campion naţional, campion balcanic etc.). Au fost antrenamente mai grele, altele mai uşoare, dar tehnicile dobândite în timpul acestora, m-au ajutat să mă dezvolt frumos, să fiu disciplinat, să fiu perseverent şi sârguincios, atât la cursurile din sala de sport, cât şi la şcoală. Tehnicile învăţate, trebuie folosite în afară sălii de sport doar pentru autoapărare şi nu pentru a-i răni pe ceilalţi. În prezent, am centură verde 3 Kyu. Din ianuarie 2012 şi până în prezent, am participat la numeroase competiţii locale şi naţionale unde am obţinut 16 medalii de aur, 4 de argint şi 4 de bronz. Am obţinut 10 medalii de aur la campionate naţionale, am fost 2 ani consecutiv sportivul anului (2013, 2014). Competiţiile la care am participat au fost de Ju-jitsu tradiţional, Brasilian Ju-Jitsu, Submision, Kempo, Semikempo, Fullkempo, MMA( mixed marţial arts). Iubesc acest sport şi doresc să-l practic toată viaţă mea. Teodor Chiper - clasa a II- A Înv. Adina Stratulat 24