Judo - sportul meu preferat
Judo este o arta marțială japoneză modernă. Principiile sale
se bazează pe folosirea supleței în locul forței brute. În judo se
folosesc proiectări, secerări, fixări la sol.
Am ales acest sport pentru a-mi dezvolta caracterul și
respectul de sine. Consider că este cel mai disciplinat sport din lume,
unde respectul față de antrenor, și, cel mai important, pentru
adversari, este o valoare fundamentală.
Practic acest sport de aproximativ doi ani și cred că este un
mod eficient de autoapărare, atât în cazul bărbaților cât și al
femeilor. Acesta implică multă muncă, concentrare și, nu în ultimul
rând, înlocuirea timpului liber cu multe antrenamente.
Pentru mine cel mai important moment a fost
obținerea,,Diplomei de Excelență” oferită de Primăria Bârlad.
Am obținut însă și medalia de argint la ,,Cupa României
2013”, medalia de aur la ,,Cupa României 2014” și medalia de aur la
,,Campionatul Național 2014”.
Aș vrea ca și ceilalți copii să înțeleagă faptul că practicarea
acestui sport aduce beneficii atât în sănătatea psihică, cât și în cea
fizică. De aceea, îndemn pe toți copiii să-l urmeze.
Gîlcă Mihail – clasa a II-a C,
Prof. Costin Luminița Simona
Sportul minții, șahul…
Numele meu este Angheluță Diana, sunt elevă a clasei a IIa A, iar pasiunea mea este șahul. Primul meu contact cu acest sport
a fost pe când aveam 5 ani. Văzându-mi curiozitatea, tatăl meu a
început să lucreze mai mult cu mine, iar după jumătate de an, am
participat la prima mea competiție, la Vaslui. Aici am avut si primul
succes, care mi-a dat aripi pe mai departe.
Au urmat apoi o mulțime de alte competiții, mai mici sau
mai mari, cu succese sau fără, dar toate au contribuit, pas cu pas, la
evoluția mea. Iar beneficiul participării la astfel de turnee nu a fost
numai în plan sportiv. Am avut șansa de a-mi face noi prieteni și de
a vedea multe localități din țară: București, Iași, Brașov, Brăila,
Galați, Eforie Nord, Jupiter, Onești, Călimănești-Căciulata, Vaslui.
Chiar dacă este un sport greu, care necesită pregătire
continuă, consider că șahul mi-a adus numai câștiguri. Îți sporește
atenția și capacitatea de concentrare, te învață să câștigi dar și să
pierzi și îți impune acea disciplină necesară oricărui lucru bine
făcut.
25