3PM June 2014 | Page 9

DECÂT versus DOAR

Folosirea greşită a lui "decât" în loc de "doar" (şi invers) este probabil cea mai comună eroare sau oroare gramaticală. Mulți folosesc DOAR și DECÂT fără să aibă vreo idee care e sensul real și locul lor sintactic.

Este mult mai simplu decât pare.

Greșit:

Eu am decât trei picioare.

Mai lipsește decât Mihai.

Am decât 10000 lei.

Explicații:

Ca adverbe restrictive, în construcții afirmative se folosesc numai sau doar, iar în construcții negative se folosește decât.

Pe decât îl folosim pe lângă verb la forma negativă, iar pe doar – pe lângă verb la forma afirmativă. Şi de fiecare dată separat.

Adică: Nu vreau decât pacea mondială. / Vreau doar pacea mondială..

Corect:

Eu am numai trei picioare.

Mai lipsește doar Mihai.

Nu am decât 10000 lei.

În concluzie, pentru memoria predominant vizuală:

Verb + doar

nu + verb + decât

by Maria Andrei