RÂNDUIALA PRIMIRII SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII
CANONUL 101 TRULAN
administrare a tainei, într-o vreme în care conştiinţa creştină ar fi fost
familiarizată cu autoritatea canonică a săvârşitorilor unei astfel de
lucrări. Vom găsi însă la Sfântul Ioan Gură de Aur următoarea
precizare lămuritoare:
„…dacă pierzi viaţa veşnică, de ce nu mănânci trupul
Domnului şi nu bei sângele Lui, iar dacă toate acestea nu se
săvârşesc altfel decât numai prin mâinile acelea sfinte ale preoţilor,
atunci cum vei putea, fără preoţi, […] să dobândeşti cununile
pregătite„32 .
Şi în altă parte zice:
„Gândeşte-te ce fel trebuie să fie mâinile acelea care slujesc,
ce fel trebuie să fie limba aceea care rosteşte acele cuvinte ?! Nu
trebuie să fie oare mai curat şi mai sfânt decât oricine altul sufletul
care a primit atâta Duh ?!” 33
Este limpede că dacă termenii canonului osândesc mijlocirea
unor vase, tocmai pentru că atingerea sensibilă a mâinilor
credinciosului de Hristos are o aşa mare importanţă şi lucrare,
precum am arătat, nici transportarea Sfintelor către primitor nu-şi va
găsi raţiunea şi justificarea credibilă care să valideze vreo
intermediere nesensibilă – care să presupună adică folosirea unui 55
instrumentar. Din această perspectivă nu vom insista mai departe în
a arăta care poate fi relaţia între faptul primirii şi faptul oferiri
sfintelor, distincţia lucrării harului în lucrarea mâinilor preoţeşti şi
cea a mâinilor primitoare, şi chemarea deosebitoare a lor.
În cartea proorocului Isaia găsim în imagini pilduitoare
descoperirea acestei taine a Împărtăşirii atunci când citim:
«În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un
scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul.
Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două
îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau şi
strigau unul către altul, zicând: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul 56
Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!”
29