CANONUL 101 TRULAN
RÂNDUIALA PRIMIRII SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII
era şi cel ce pătimea şi cel ce nu pătimea), adică felul în care s-au
petrecut acestea în unirea după ipostas a Cuvântului Dumnezeiesc cu
firea omenească: „Aşa s-a arătat tuturor că trupul nu era Cuvântul,
ci trupul Cuvântului. Pe acesta înviat din morţi, l-a pipăit Toma şi în
el a văzut urmele cuielor (Ioan, 20, 25), pe care le-a răbdat însuşi
Cuvântul, văzându-le pironite în trupul propriu şi pe care putând să
le împiedice nu le-a împiedicat, ba Cuvântul netrupesc Şi-a şi făcut
proprii ca ale Sale cele proprii trupului. […] Căci cele ce le pătimea
trupul omenesc al Cuvântului, acelea, fiind Cuvântul împreună cu el,
le referea la Sine însuşi, ca să putem participa (înşine) la
dumnezeirea Cuvântului” 31.
Astfel deschizând uşa inimii Celui ce s-a făcut una cu noi,
după felul împreună-pătimirii, Acela, în lucrarea Sa înnoitoare a
jertfei şi a iubirii, va face posibilă trecerea noastră de la omul firesc
al simţurilor către omul împărtăşirii de El, omul suprafiresc,
îndumnezeit prin har, adică spre omul de dincolo de catapeteasmă!
Pentru că nu numai atingerea cu buzele, ci şi atingerea cu mâinile
aduse în semnul crucii, dar şi cu inima – ca loc al sălăşluirii, dau 53
acestui „stigmat” al împreună-pătimirii cu Hristos sensul
profund al unui transfer către om a identităţii christice , prin care
se dă omului acces X