CANONUL 101 TRULAN
RÂNDUIALA PRIMIRII SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII
cunoaşteri nominale privitoare la viaţă cu însăşi supra-raţionalitatea
Vieţii desăvârşite a lui Dumnezeu, întru bucuria experierii chipului
Său: „După dorirea inimii lui i-ai dat lui, şi de voia buzelor lui nu lai lipsit pe el. Că l-ai întâmpinat pe el cu binecuvântările bunătăţii,
pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă. Viaţă a cerut de la
Tine şi i-ai dat lui lungime de zile în veacul veacului. Mare este
slava lui întru mântuirea Ta, slavă şi mare cuviinţă vei pune peste
el. Că îi vei da lui binecuvântare în veacul veacului, îl vei veseli pe
dânsul întru bucurie cu faţa Ta”(Psalm 20, 2-6).
Tot ceea ce putem cunoaşte acum la cuminecarea acestei Vieţi
este vederea minunii arătate în palma pe care sălăşluieşte trupul
Împăratului, adică vederea acestei răni a împărtăşirii care, cu raţiunea
copleşitoarei îngăduinţe a lui Dumnezeu, ascunde sub ea realitatea
rănilor noastre profunde, rănile propriei păcătoşiri. Despre acelea vor
fi fost în conştiinţa noastră întrebări, ori duhovnicul se va fi îngrijit
de acelea. Dar adevăratul răspuns ce va fi vrednic de auzit îl poartă
cu Sine Hristos spre a-l pune pe seama profetului: „Şi dacă va fi
întrebat: « De unde ai rănile acestea la mâini?» El va răspunde: «
Am fost lovit în casa prietenilor mei!»” (Zaharia 13,6), pentru că
însuşi Hristos, ajungând a străpunge împietrirea fiecărei inimi va zice:
Iată, «Străpuns-au mâinile mele!» (Psalm 21, 18).
Cunoaştem că Mântuitorul Iisus Hristos care a voit mântuirea
neamului omenesc a mers spre patimă de bunăvoie, S-a supus acestei
adânci pogorâri (chenoze), dar cu mult mai mult acestei cumplite
răniri de Sine, bine ştiind că numai aceasta ar fi fost calea posibilă a
izbăvirii noastre din moarte. Jertfa răscumpărătoare a Domnului este
mai presus de orice, dovada supremei iubiri arătată omului, aspect
care se concretizează în forma văzută a însemnării Sale cu semnul
cuielor: „Eu nu te voi uita pe tine. Iată, te-am însemnat în palmele
Mele!” (Isaia 49,15-16)15 .
Mâinile rănite ale Fiului lui Dumnezeu vădeau lumea „de
păcat şi de dreptate şi de judecată” (Ioan, 16,8), dar în acelaşi timp
trebuiau să vădească înaintea oamenilor şi aşezământul puterii
dumnezeieşti cu care El a fost învestit de Tatăl. Mâinile creatoare ale
Tatălui16 devin mâinile răscumpărătoare ale Fiului, Duhul Sfânt
24
41
42
43
44