46
CURIERUL LICEULUI
Ce vom mînca în anul 2000?( adaptat după revista Passe-Partout)
în tarile industrializate, adică în ţările unde sînt industrii avansate, cu m ulte uzine, se spune că,, omul îşi crează m orm întul cu furculiţa ". M ulte boli foarte serioase sînt cel mai ades cauzate de o alim entaţie necorespunzătoare. M. ncăm prea m ult zahăr şi g răsimi, prea m ultă carne. De exem plu, francezii,, înghit " 90 kg de carne şi 40 kg de zahăr pe an, pe fiecare persoană, faţă de 20 kg şi 30 kg numai, acum 100 de ani! Şi apoi, ei nici nu mai m ănîncă m ulte legum e şi nici cereale. Cine nu are în farfurie o bucată m are de carne, se sim te cu stom acul gol!
O bişnuinţele noastre alim entare şi natura hranei noastre s-au schim bat m ult într-o sută de ani. Atunci, ce va fi în anul 2000?
T rebuie să ne gîndim că hrana pe care o risipim astăzi ne va lipsi mîine. Pe de altă parte, populaţia este din an în an m ai num e roasă, m ai ales în ţările neindustrializate, unde agricultura, foarte slabă, nu ajunge să hrănească oamenii. Iată de ce savanţii caută noi surse de alimentare.
D E L A F E R M E L E M Ă R I I...
Astăzi, toate cercetările se îndreaptă spre alim entele care vor putea înlocui carnea. Se gîndesc m ai întîi la peşti. Dar „ proviziile " pescuitului nu sînt suficiente pentru a trim i te destul peşte pe toate pieţele. Atunci, de ce să nu creştem în adevărate „ ferm e ale m ării " peşti, aşa cum se cresc vaci la ţară? Pot fi supravegheaţi cu uşurinţă şi hrăniţi bine...
D ar aceasta nu este totul. încercările au arătat că acum este posibil să se facă culturi de alge. Se cultivă aceste plante ale m ării pe fire groase, aşa num ite „ linii ", chiar dedesubtul suprafeţei mării. Pot fi astfel recoltate fără problem e. Este o hrană uşor de produs şi puţin costisitoare căci este fabricată pornind de la energia solară( a soarelui) reţinută de m ări care, să nu uităm, acoperă 71 % din suprafaţa Păm întului! In sfîrşit, se poate obţine, de asemenea, din alge o sursă de energie sub form ă dei gaz, m etanul.
... L A P R O T E I N E L E V E R Z I
Dar savanţii nu se interesează num ai de peşti şi de alge. Ei fac în acest m om ent cercetări asupra plantelor şi a arborilor. Şi studiile lor nu duc lipsă de imaginaţie. J u d e c a ţi:
P en tru ei este foarte posibil să. fabrice " alim ente noi pornind de la proteinele vegetale, de exemplu, pornind de la frunze şi rădăcini sau de la ierburile care se dau astăzi iepurilor. Dar cine va accepta să guste „ ierburi pentru iepuri "? Nimeni, bineînţeles! Atunci, savanţii „ ne şmecheresc " puţin prezentînd proteinele verzi sub form a unor m inunate antricoate de porc şi alte m ezeluri pe care avem obiceiul de a le cum păra. Asem ănarea este frapantă! Şi iată: vom frige esealop-uri de grîu şi vom fierbe înăbuşit felii de cireş!
Aceasta ne pare o ideie nebună. Totuşi, proteinele verzi şi ferm ele m ării reprezintă o speranţă pentru ţările neindustrializate, unde oamenii încă m or de foame. în zece, poate cincisprezece ani, va trebui să începem a ne schim ba solidele obiceiuri şi să privim cu un ochi atent, pentru a nu spune chiar gurm and, „ prăjiturile cu flori de cireş " şi „ steak-urile cu iarbă de cîmp ".
FUMEA DAN, IX C / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / /; / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / « / / / / / / / / / / « / / /,
Savantul am erican Dr. I. A SIM O V desfăşoară m uncă de cercetare cu o arie v astă: de la fizică teoretică, la biochim ie publicînd m ateriale despre antigravitaţie, ceasurile biologice, efectul unei forţe irezistibile ce întîlneşte un obiect fix. De data aceasta răspunde la întrebarea:
CARE ESTE V ITEZA LUM INII?( după revista „ Science Digest ")
întotdeauna spunem că nimic nu este m ai rapid decît viteza luminii. D ar care este viteza reală a luminii, în cifre?
Fizicienii au lucrat la determ inarea vitezei luminii de foarte m ult timp. Incepînd cu 1849, au fost făcute încercării de a fotografia razele de lum ină înainte şi înapoi prin interm ediul oglinzilor, şi de a aprecia într-un fel sau altul infim a fracţiune de secundă care îi trebuia lum inii p en tru a călători cîţiva kilom etri sau chiar cîţiva m etri.
Aşa s-a p u tu t calcula cît de departe poate ajunge lum ina într-o secundă.
In 1923, A. Michelson s-a folosit de două culm i m ontane, în California, care erau la o distanţă de 2 2 de mile.