M o d a lită ţi a r tistic e d e ca ra cteriza re a p erso n a jelo r în r o m a n u l „ E n ig m a O tilie i “
34
CURIERUL LICEULUI
M o d a lită ţi a r tistic e d e ca ra cteriza re a p erso n a jelo r în r o m a n u l „ E n ig m a O tilie i “
d e G . C Ă L IN ES C U
Reflectînd societatea burgheză românească prin întocmirea radiografiei artistice a celulei ei de bază — familia şi în cadrul ei a raporturilor dintre membrii componenţi şi colaterali — în ,. Enigma Otiliei " CI . Căiinescu realiza , in literatura noastră de la 1938 , romanul oglindă purtată de-a lungul unui drum , aşa cum îl ilustrase unul din maeştrii realismului universal , Honore de Balzac , in literatura franceză .
Asimilînd stilului său clasic formula realismului , în care integra creator şi elemente ale romantismului şi chiar ale modernismului , scriitorul român construia un roman de „ esenţă " şi „ durabil ", a cărui acţiune se constituia dintr-o suită de scene cind tragice , cînd comice , cînd suave , cînd groteşti , în care savoarea critică se afirmă într-o gamă posibilă de urmărit de la maliţia îngăduitoare la clocotul subteran al efluviilor de indignare evidentă .
Caracterul dominant dramatic al construcţiei cu tot echilibrul modalităţilor de expunere concurente , imprimă vitalitate personajelor , dar solicită din partea autorului şi a- tenţie concentrată în realizarea personalităţii lor iizice şi morale .
întruchipare a unui viciu sau a unei virtuţi , eroii săi se ridică la nivelul categoriilor umane , întrucît caracterele lor cristalizează în jurul unei trăsături dominante , capabilă să anihileze în mare măsură pe celelalte şi chiar să absoarbă o importantă doză din substanţa umană , in unele cazuri pînă la unilateralizarea care frizează absolutul . Costache Giurgiuveanu este întruchiparea „ avarului ", Stanică Raţiu a „ arivistului ", Aurica a „ fetei bătrîne ", Pascalopol a „ omului de lume ", Otilia a „ graţiei feminine ", Aglac a „ babei absolute ".
Acestui fond de esenţă clasică i se adaugă altul , tot obiectiv , constituit din suma trăsăturilor particulare ale fiecărui personaj , trăsături care , deşi dominate , chiar anihilate , într-o măsură mai mare sau mai
mică , ele există şi răzbat din atmosferă |
, din gesturi , din priviri şi din |
cuvinte , în diverse feluri şi in variatele |
|
împrejurări |
de viaţă |
ale |
acţiunii . |
|
|
|
Eroii călinescieni sînt purtători de cuvînt ai categoriei umane pe care o reprezintă , dar sînt în acelaşi timp şi individualităţi umane distincte şi mai ales oameni vii , despre care Ibrăileanu ar fi putut spune ca şi în cazul celor al lui I . L . Caragiale că „ fac concurenţă stării civile ".
M 1L 1C A M I R U N A — X I I E
Vitalitatea personajelor romanului care în fond este esenţa artei , se afirmă cu atîta vigoare , îneît însuşi G . Căiinescu într-o cronică a optimistului din 1960 , adică după mai mult de două decenii de la apariţia romanului , constata cu toată obiectivitatea : „ Ceea ce simt este că printre tineri , figurile acestei cărţi , şi mai ales Otilia , au început să devină familiare . Eu însumi , ieşit cu totul din condiţia subiectivă a născocitorului , citind cartea ca pe o operă a unui alt autor , sînt urmărit de figurile ei , şi am sentimentul că fac parte din lumea în care am trăit şi trăiesc ".
Pentru atingerea acestei performanţe , romancierul , stăpînind la perfecţie modalităţile de caracterizare obţinute de arta literară de-a lungul evoluţiei sale , le-a folosit cu măiestrie în doze şi variante dar şi adecvate împrejurărilor , incontestabil insistînd în special asupra celor dinamice , caracteristice dramatismului dominant al imaginii în ansamblu .
In consensul esenţei realiste a imaginii integrale , un loc important în construcţia personajelor îl deţine portretul întocmit de scriitor , mai ales sub forma înfăţişării fizice , cu am ănunte capabile să dezvăluie sau măcar să sugereze trăsătura dominantă a caracterului moral . Toate personajele principale deţin în paginile romanului astfel de portretizări întocmite direct de către scriitor . Din primele pagini ale cărţii , în care se desfăşoară şi scena jocului de cărţi şi în care pică de la laşi Felix , ( prilej pentru autor să facă portretele lui Pascalopol , al Aglaiei , al Auricăi şi să-l creioneze pe al Otiliei ), desprind doar una din aceste figuri : „ Tînărul văzu un om u leţ subţire şi puţin încovoiat . Capul îi era atins de o calviţie totală şi faţa părea aproape spîna şi din cauza aceasta , pătrată . Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene de prea mult fumat , acoperind numai doi dinţi vizibili , ca nişte aşchii de os . Omul , a cărui vîrstă desigur înaintată răm înea totuşi incertă , zîmbea cu cei doi dinţi , clipind rar şi moale , întocmai ca bufniţele supărate de o lumină bruscă , dar privind întrebător şi vădit contrariat "...
Portretul pornind de la analiza fizionomiei se întregeşte cu sinteza ei şi încheagă o imagine umană , care , com parată cu bufniţa supărată rle lumină , sugerează ascunzişurile sufleteşti ale purtătorului , adică ale lui Moş Costache , capabil să spună : „ Nu-nu-nu ştiu ... nu ... nu stă nimeni aici , nu cunosc ..."
Aceeaşi modalitate realistă de caracterizare a personajelor justifică şi descrierea am ănunţită a casei , fie a lui Moş Costache , fie a Aglaei sau a lui Pascalopol , cu detaliile lor arhitectonice , cu mobila şi obiectele de interior , cu grădina sau
acareturile de la moşie , modul particular al fiecăruia de a se îmbrăca , de a mînca , de a reacţiona în diverse împrejurări . Tot de modalita