Intr-adevăr, minunata ! O situaţie
plăcută ? De fapt sînt două... una
din ele o constituie faptul că de trei
ani sînt director permanent al ta
berei C. C. al U.T.C., „Festival Fol-
clorie-L,i total “ ’72, ’73, '74. In 197)
această manifestare a avut loc îm
preună cu organizaţia de pionieri
şi a fost închinată celor două mari
evenimente : 30 de ani de la Elibe
rarea patriei şi Congresul al Xl-lea
al P.C.R. A doua situaţie plăcută este
legată de fapt de cea mai fericită
întîmplare. în munca mea de în-
OMUL
DE
LINGĂ NOI
drumător U.T.C. Faptul că m-am
întors în acest liceu minunat, după
16 ani, mi-a prilejuit o imensă
bucurie, la fel de mare ca aceea
pe care am simţit-o cînd am fost
ales în C. C. al U.T.C.
Părăsind pentru o clipă sfera mun
cii de îndrumător U.T.C. şi adre-
sîndu-ne omului Constantinescu Du
mitru, omului pe care îl găsim me
reu alături de noi, tinerii, întrebăm :
— Se vorbeşte mai mult ca ori-
cînd, de un conflict între generalii
Credeţi că există ?
— Nu, nu există conflict între ge
neraţii. Este o interpretare greşită.
Dialogul între generaţii a existat în
totdeauna, doar că acum este mai
puţin înţeles de partea voastră !
— Cum decurgea activitatea dum
neavoastră de utecist ?
— Era incomparabilă cu cea pe
care o aveţi voi astăzi. Activitatea
noastră se reducea uneori numai ia
strîngerea cotizaţiei şi la acţiuni
sportive. Pe atunci nu se punea pro
blema autogospodăririi şi autocon-
ducerii. E o diferenţă mare între ac
tivitatea mea de utecist de atunci
şi ceea ce voi, din iniţiativele voâS-»
tre, înfăptuiţi astăzi.
O întrebare mai puţin obişnuită
nu îl surprinde
pe interlocutorul
nostru :
— La ce întrebare v-ar plăcea să
răspundeţi ?
— Mi-ar plăcea să răspund la în
trebarea” : „Care este numărul ele
vilor rămaşi în urmă la învăţătură
şi neintegraţi în activităţi social-
utile ? şi să răspund : „Cîte degete
am !”
Iată de ce noi, uteciştii din liceu,
trebuie să muncim cît mai bine, tre
buie să învăţăm pentru ca acest răs
puns, această frumoasă dorinţă să
devin ă realitate !
Acesta este îndemnul pe care ni-I
adresează tovarăşul director adjunct
Constantinescu Dumitru în înche
ierea interviului nostru :
— Uteciştilor din acest liceu le do
resc note cît mai bune şi iniţiative
cît mai îndrăzneţe, pe care să le
urmărească cu perseverenţă şi pe
care să le transforme în realitate.
După ce ne-am despărţit de inter
locutorul nostru (de fapt este im-
proprie exprimarea, pentru că tova
răşul profesor Constantinescu se gă-
seşte mereu alături de noţ gata să
răspundă la orice întrebare, să ne-
ajute în rezolvarea oricărei proble-
me). cuvintele ne reveneau; în minte,
le simţeam aproape, în sufletul nos.-
tru...
Da ! Nu există conflict între ge
neraţii ! Ce dovadă poate fi
mail
concludentă decît activitatea comu
nistului Constantinescu
Dumitru,,
omul care ne urmăreşte cu grijă pă
rintească, cel care ne laudă cu cu
vinte de prieten şi ne dojeneşte cu-
asprimea aceluiaşi prieten, care vrea
ca noi să fim întotdeauna cei maii
buni, aşa cum
vor toţi inimoşii
noştri dascăli de acasă, din şcoală-
şi de pretutindeni !
CRĂCIUN ADINA, III Dr
Adevărul studiu al omenirii:
este omul.
GOETHE
____________________________
S
T
R
A
D
A
Dacă v-ar întreba cineva pe nepusă masă ce este
strada, aţi putea găsi repede un răspuns foarte concis ?
Sau şi voi sînteţi de părere că strada nu poate fi defini
tă aşa, după stricte rigori matematice, ci cu mai mul
tă sau mai puţină poezie ? lată
cîteva
răspunsuri
la
această oarecum neobişnuită întrebare :
..Dacă mă gîndesc la oricare stradă, mă gîndesc la
oameni. La oamenii care se grăbesc din zori, în paltoa
nele lor cenuşii, cu gulerele ridicate şi mîinile
înfun
date în buzunare, la oamenii care
citesc ziarul între
două staţii de autobuz, la oamenii care se
agită, ori
îţi zîmbesc fără să te cunoască,
poate gtndindu-se la
o bucurie a lor.
Oamenii — care sînt îndrăgostiţi. îndrăgostiţii
pentru
care răsare luna şi înfloresc garoafele,
îndrăgostiţii
care-şi scrijelează numele pe băncile din parc, îndrăgos
tiţii care merg la cinema şi la cofetărie.
Oamenii — care sînt copii. Copii care se duc la şcoa
lă ca să fie elevi, elevi premianţi, elevi care-n pauză în
vaţă proprietăţile logaritmilor...
Copiii care se duc la grădiniţă ca să fie copii, copiii
care desenează case şi se joacă pititea. Copiii pe care
bunica îi duce acasă la prînz, dacă sînt din grupa mare,
sau pe înserat, dacă sînt din grupa mică...
Şi iată de ce strada are sute de ochii curioşi, care
ne văd, ne văd si ne măsoară...
CANTONERU
36
MIOARA, III
Dr.
'
|
(
.
'
1
i
1
'
,
1
Acum 17 ani am cunoscut-o : a fost prima imagine a
lumii, m-a intimpinat Ia poarta casei şi mi-a spus „bun
sosit". Era strada mea, unde am jucat şotronul,
unde
mi-am julit genunchii, unde am văzut întîia dată case
şi oameni. Strada mea, unde, peste frunzele toamnei,
paşilor mei li s-au alăturat alţi paşi... Strada este .. Eu
zic s-o lăsăm aşa cum e, să n-o mai sîciim cu defini
ţiile I Strada noastră, strada paşilor.,.
DAVID
ANTONETA,
III Dr
Strada este locul unde se pot întîmpla multe ; este
drumul spre casa ta şi a părinţilor tăi, după întîia zi de
şcoală, este drumul spre viaţă după ultima zi de şcoală ...
ELEFTERIU
MARINA,
III Dr
Ce este strada? Oamenii !! Da, oamenii. Strada e o
parte din existenţa noastră, o parte din timpul nostru.
De multe ori pe stradă îţi vin ideile cele mai groza
ve. Pe stradă priveşti alţi ocmeni : „uite, omul acela cu
pălărie şi cu ochelari severi, cu servietă-diplomat ! Uite,
tinărul acela... vai, ce ochi albaştri are I Parcă mi-a zîm-
bit, sau mi se pare... Strada ? Strada e prietenul nos
tru de toate zilele, pe care nu-l prea băgăm în seamă,
pe care-l ignorăm citeodată, dar care se strecoară încet,
incet, pe nesimţite în sufletul nostru, unde aşteaptă cu
minte să avem timp şi pentru el, să observăm frunzele
galbene cu care s-a împodobit, să privim iar cu drag
dalele de asfalt, care se supun de-un car de ani paşilor
noştri grăbiţi...
CRĂCIUN
ADINA,
III Dr-
Dacă vă închipuiţi ,că interviul cu
tovarăşul director adjunct Constan-
tinescu Dumitru a avut loc la se
diul U.T.C., aşezaţi în jurul unei
mese, înconjuraţi de liniştea pro
pice unei astfel de acţiuni, singuri,
cu întrebările şi răspunsurile noas
tre, aţi greşit I
Discuţia noastră a avut loc în sala
de sport, unde interlocutorul nostru
scria o lozincă închinată celui de
al X l-lea Congres al P.C.R.
Răspunsurile pe care le primeam
erau fulger, uneori intercalate prin
tre alte răspunsuri date membrilor
viitoarei formaţii de muzică uşoară
a liceului. Primul moment de liniş
te şi prima întrebare apare timida
puţin emoţionată, fiind prima între
bare din activitatea mea de repor
ter.
— Ce înseamnă pentru dumnea
voastră munca alături de utecişti ?
Interlocutorul nostru ridică capul,
se gîndeşte un moment, privind în
zare, şi răspunde :
— Pentru mine această minunată
muncă alături de utecişti înseamnă
în primul rînd tinereţe veşnică, iar
în al doilea rînd o datorie de co
munist.
Un moment de linişte, cuvintele
se strecoară în inimă, calde şi apro
piate, nespus de frumoase şi de a-
devărate.
— Cum vedeţi dumneavoastră o
organizaţie ideală ?
Răspunsul vine grăbit, cu o voce
hotărîtă :
— Nu sînt de acord cu întreba
rea ! Toate organizaţiile U.T.C. tre
buie să fie ideale. Aici nu încape
grad de comparaţie : fiind organiza
ţii revoluţionare, ele sînt întotdeau
na cele
mai bune, întotdeauna
ideale !
— De cînd sînieţi îndrumător
U.T.C. ? Şi pentru
că în această
muncă nu se poate să nu fi întîlnit
situaţii plăcute şi altele mai puţin
plăcute, povestiţi-ne cîteva asemenea
cazuri.
— De 10 ani am această minunată
îndatorire de îndrumător U.T.C.