1.12. Proiect de parteneriat cu familia ”Familia și grădinița, parteneri în educația
preșcolarilor” Mălinaș Adriana/Roman Mihaela, Grădinița cu Program
Prelnngit ”Mămăruța” Cluj-Napoca
1. ARGUMENT
Familia reprezintă una din cele mai vechi forme de comunitate umană ce asigură menţinerea
continuităţii biologice, culturale a societăţii, satisfacerea nevoilor personale, asigurând sentimentul
siguranţei, menţinerii şi dezvoltării personalităţii.
Activitatea cu părinţii, ca parteneri în educaţia preşcolarilor, poate deveni un start bun pentru a crea
părinţilor respect de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni.
Grădiniţa este prima treaptă a sistemului de învăţământ, de aceea susţinem ideea de a implica
părinţii în programul educativ. Preşcolaritatea reprezintă piatra de temelie a personalităţii în formare a
copilului, iar prezenţa familiei în cadrul grădiniţei va fi liantul între copil şi mediul necunoscut iniţial.
Datorită faptului că societatea în care trăim este într-o permanentă schimbare, atât părinţii cât şi
educatoarele trebuie să aibă în vedere o adevărată luptă cu mediul, să fie foarte atente la mijloacele pe care le
folosesc pentru a putea mijloci cu copiii, ei fiind foarte vulnerabili la această vârstă iar influenţele negative
sunt la tot pasul. Pentru a avea o relaţie activă şi pozitivă cu preşcolarii trebuie să ştim să le descoperim
trebuinţele şi nevoile pentru ca legăturile ce se stabilesc între preşcolari şi adulţi să se bazeze atât pe
încredere dar mai ales pe respectul reciproc.
- 43 -