Trends HRB Trends HRB, iunie 2017 | Page 41

Temperatura este ceva mai ridicată în secția de obținere a spumantelor, decât în restul galeriilor, ajungând la 15-16 0 C. Spumantele clasice din portofoliul Cricova, obținute în urma fermentării secundare în sticlă, fac parte din gamele Deluxe, Prestige, Cuvee Prestige, Premium Cuvee și Grand Vintage. După obținerea vinului de bază, acesta este îmbuteliat în sticle rezistente la presiune, împreună cu drojdii și sirop de zahăr, care să permită realizarea celei de-a doua fermentări. În secția de remuaj - degorjare din Orașul subteran sunt în permanență 500.000 de sticle cu spumante. Sticlele au dopuri metalice și sunt ținute în rafturi speciale în poziție înclinată, cu gura în jos. După maturarea vinurilor în sticlă, două angajate rotesc, de fiecare dată cu o optime din circumferința sticlei, între 15.000 și 30.000 de spumante pe zi, proces care se realizează odată la două zile, timp de două luni. Astfel se realizează etapa de remuaj, prin care drojdiile rămase sunt aduse treptat spre dop. Ulterior se trece la etapa de degorjare,care presupune scoaterea capacului metalic, înlăturarea sedimentelor rămase în sticlă și punerea dopului definitiv de plută. Pentru spumantul alb de Cricova se utilizează Chardonnay, Pinot Noir şi Pinot Meunier, în timp ce pentru rozé se foloseşte Cabernet Sauvignon. Colecţia Naţională de Vinuri Unul dintre principalele puncte de atracție ale Orașului subteran îl reprezintă Vinoteca Națională care cuprinde 1,3 milioane de sticle. Majoritatea sunt din Republica Moldova, însă există și în jur de 200.000 de Unul dintre principalele puncte de atracţie ale Orașului subteran îl reprezintă Vinoteca Naţională care cuprinde 1,3 milioane de sticle. Majoritatea sunt din Republica Moldova, însă există și în jur de 200.000 de sticle din alte state, moștenite în urma dezmembrării fostei Uniuni Sovietice. sticle din alte state, moștenite în urma dezmembrării fostei Uniuni Sovietice. Cea mai valoroasă este colecția de vinuri a liderului nazist Herman Goring, primită de Uniunea Sovietică ca reparație după cel de-Al Doilea Război Mondial. Aceasta include vinuri din Italia și Germania din perioada interbelică, dar și un vin evreiesc de Paște din 1902. Prețurile unui tur ghidat în Orașul subteran variază, în funcție de felul vizitei, între 310 lei (15 euro) și 2.200 de lei moldovenești (100 de euro) și pot să dureze între o oră și jumătate și trei ore și jumătate. Cele mai complexe tururi presupun și degustări de vinuri într-una din cele cinci săli de degustare tematice, reamenajate recent. După acordul semnat, în urmă cu doi ani, între Agențiile de Turism din Republica Moldova și România, pentru realizarea unui circuit turistic comun cu România, numărul de vizitatori de la Cricova a crescut considerabil. Anul acesta se estimează că peste 70.000 de turiști vor vizita Orașul subteran de la Cricova. În prezent Cricova, împreună cu Agenția de Turism a Republicii Moldova, încearcă să treacă Orașul subteran pe lista patrimoniului cultural - naţional UNESCO. x Cricova, între politică și geopolitică Odată cu încheierea de către guvernul Republicii Moldova a acordului de asociere cu Uniunea Europeană, autoritățile ruse au instituit, în toamna anului 2013, un embargo asupra vinurilor din Republica Moldova. Rusia reprezenta cea mai importantă piață pentru exportul vinurilor moldovenești la acea vreme, astfel că embargoul a avut inițial o influență destul de mare asupra producătorilor de vinuri de peste Prut. Acestora li s-a permis însă să exporte pe piețele Uniunii Europene, astfel că efectele inițiale s-au estompat în timp. Deși embargoul a fost justificat de calitatea slabă a vinurilor moldovenești, interzicerea vinurilor moldovenești pe piața rusă a fost, în fapt, o decizie politică. Anul acesta, după ce președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost singurul șef de stat prezent, alături de Vladimir Putin, la parada militară ținută pe 9 mai, de Ziua Victoriei, la Moscova, combinatul de la Cricova a fost singurul producător de vinuri din Republica Moldova căruia i s-a permis să reia exporturile pe piața rusă. Cricova este în continuare o companie administrată de stat. Director general este, din mai 2016, Iurie Carp, care a ocupat anterior funcțiile de director general al Autorității Naționale pentru Siguranța Alimentelor și al Autorității Naționale de Turism din țara vecină. Compania produce anual între șapte și opt milioane de sticle, 70% dintre acestea fiind vinuri spumante. Jumătate din producția de vinuri a Cricova merge către export. www.trendshrb.ro 41