Trends HRB Trends HRB, ianuarie - februarie 2017 | Page 27

magazinul Cocor, în a căror parcare avem închiriate două locuri, pentru cei care vin cu maşina la hotel“, spune Măriuca Cristea, directorul hotelului. Camerele sunt poziționate la etajele unu, doi, trei ale clădirii, în timp ce recepția și sala de mese pentru servirea micului dejun sunt situate la primul etaj, iar subsolul este destinat bucătăriei. Parterul este rezervat restaurantului La Fattoria, iar terasa de pe acoperișul hotelului, care va fi amenajată anul acesta, va fi destinată evenimentelor. Restaurantul de la parterul hotelului, care are 75 de locuri, a fost inaugurat inițial sub brandul La Fattoria și este similar cu cel de lângă Parcul Herăstrău. Între timp, planurile s-au schimbat, iar spațiul urmează să fie închiriat unui alt operator de restaurante. În centrul istoric sunt deja prezente rețelele City Grill și La Mama, dar și restaurante precum Caru cu Bere, Hanu' lui Manuc, Lacrimi și Sfinți, Red Angus Steakhouse sau Mica Elveție. Cei mai mulţi clienţi vin în interes de serviciu Înainte de deschidere, având în vedere și profilul zonei, proprietarii hotelului au mizat pe clienţii care vor veni pentru petrecerea timpului liber, dar se pare că majoritatea lor provin din segmentul business. Pe de altă parte, circa 70% dintre turiştii care se cazează la hotelul La Fattoria sunt străini, inclusiv evrei care vin în România în special pentru cazinouri. „De când am deschis hotelul am funcționat pe un grad de ocupare de 75%, foarte mare pentru noi ţinând cont că au fost primele luni după deschidere. Turismul de buisness face însă ca hotelul să fie mai ocupat în timpul săptămânii decât în weekend. În luna octombrie, de exemplu, cererea pe piaţa hotelieră din Bucureşti a fost foarte mare, în special pentru hotelurile de cinci stele. Cum acestea nu au putut să absoarbă toate solicitările, a crescut cererea și pentru hotelurile de patru stele din centru, ceea ce ne-a ajutat şi pe noi. Am reuşit astfel să depăşim bugetul targetat pentru prima lună de funcţionare cu aproximativ 10.000 de euro“, spune Măriuca Cristea. Chiar dacă este deschis de puţin timp, La Fattoria a reuşit să îşi fidelizeze o parte din clienţi, care s-au reîntors la hotel. Au fost, de asemenea, încheiate contracte cu companii din Grecia, dar cel mai mare număr de rezervări a venit de pe platformele online, în primul rând de pe site-ul Booking.com. Punct de plecare pentru noi investiţii în hoteluri După deschiderea hotelului în toamna lui 2016, proprietarii La Fattoria au decis să își extindă businessul în zona hotelurilor, în contextul cererii mari de locuri de cazare premium de pe piața bucureșteană. „În centrul vechi nu prea s-a investit până acum în hoteluri, iar cele existente au mers mai mult din inerție, fără să investească în reamenajare“, susține directorul Boutique Hotel & Restaurant La Fattoria. Astfel, planurile prevăd deschiderea a încă două hoteluri boutique şi a unei clădiri cu garsoniere închiriate în regim hotelier în centrul vechi al Bucureștiului. În aceste condiţii, proprietarii La Fattoria ar putea conta pe aproximativ 50 de camere de hotel în centrul istoric al Capitalei. „Cu 50 de camere disponibile, vom putea primi şi grupuri de turişti străini prin intermediul agenţiilor“, susţine Măriuca Cristea. Următorul hotel ar putea fi deschis în toamna acestui an. La fel ca în cazul actualului hotel, clădirile, aflate în stadiu de construcţie sau de pregătire a lucrărilor, vor fi preluate nefinisate pentru a fi amenajate de către proprietarii La Fattoria. În plus, aceştia vor să se extindă şi în stațiunea Mamaia, unde pe lângă restaurant, vor să deschidă şi un hotel. x După deschiderea hotelului în toamna lui 2016, proprietarii La Fattoria au decis să își extindă businessul în zona hotelurilor, în contextul cererii mari de locuri de cazare premium de pe piaţa bucureșteană. l Strada Șepcari, nr 12-14, Centrul Vechi, sector 3, București l Tel: 0371 501 597 l [email protected] l www.lafattoria.ro www.trendshrb.ro 27