Trends HRB Trends HRB, decembrie 2016 | Page 30

LEGISLAŢIE
HRB
Fiscalitate

Din 2017 , aparatele de marcat electronice fiscale sunt obligatorii

MIHAELA POPESCU , Cabinet de Avocat Ionuţ Rotaru
În vederea combaterii fraudei fiscale , a instituirii unor pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare , legiuitorul a stabilit în sarcina operatorilor economici care încasează cu numerar , prin utilizarea cardurilor de credit / debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate , precum şi a prestărilor de servicii , obligaţia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale .

În temeiul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr . 28 / 1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale („ OUG nr . 28 / 1999 “), operatorii economici au obligaţia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi , implicit , au obligaţia de a emite bonuri fiscale şi de a le înmâna clienţilor . Ca urmare a modificărilor succesive intervenite la nivelul OUG nr . 28 / 1999 , operatorii economici vor avea obligaţia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale echipate cu dispozitiv de memorare a jurnalului electronic , care înglobează constructiv un modul fiscal , prin intermediul căruia controlează memoria fiscală , dispozitivul de imprimare , dispozitivul de memorare , afişajul client , dispozitivul de salvare externă şi dispozitivul de comunicaţie externă , care permite integrarea într-un sistem informatic . Având în vedere faptul că această obligaţie este una de durată , ea va fi implementată treptat , pentru a nu crea blocaje la nivelul operatorilor economici . Astfel , începând cu data de 01.01.2017 , distribuitorilor aparatelor de marcat electronice fiscale li se interzice comercializarea de aparate de marcat electronice fiscale ce fac parte din următoarea categorie : case de marcat fără jurnal

electronic , precum şi alte sisteme ce includ dispozitive cu funcţii de case de marcat , care înglobează constructiv un modul fiscal , prin intermediul căruia controlează memoria fiscală , dispozitivul de imprimare şi afişajul client . Obligaţia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal de memorare în format electronic va fi implementată în funcție de categoria de contribuabili din care operatorii economici fac parte , după cum urmează : 01.04.2017 Operatorii economici care au calitatea de contribuabili mari , potrivit dispoziţiilor legale , au obligaţia de a utiliza aparate de marcat fiscale cu jurnal de memorare în format electronic . 01.07.2017 Operatorii economici care au calitatea de contribuabili mijlocii , potrivit dispoziţiilor legale , au obligaţia de a utiliza aparate de marcat fiscale cu jurnal de memorare în format electronic . 01.11.2017 Operatorii economici care au calitatea de contribuabili mici , potrivit dispoziţiilor legale , au obligaţia de a utiliza aparate de marcat fiscale cu jurnal de memorare în format electronic .
Conţinut bonuri fiscale
Bonurile fiscale emise de aparatele de marcat fiscale cu jurnal de memorare în format electronic trebuie să conţină următoarele elemente : a . data , ora şi minutul emiterii bonului fiscal ; b . numărul de ordine al acestuia , la nivelul zilei de lucru ; c . numele sau codul operatorului ; d . denumirea fiecărui bun livrat sau a serviciului prestat ; e . preţul sau tariful unitar ; f . cantitatea ; g . valoarea pe fiecare operaţiune , inclusiv TVA , cu indicarea cotei acesteia ; h . valoarea totală a bonului , inclusiv TVA ; i . valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote ale acesteia , cu indicarea nivelului de cotă ; j . valoarea totală a operaţiunilor scutite de TVA ; k . valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată , dacă este cazul ; l . denumirea şi codul de identificare fiscală ale operatorului economic emitent ; m . adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal ; n . logotipul şi seria fiscală ale aparatului ; o . unitatea de măsură ; p . codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului , la cererea acestuia . Nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege , de a utiliza aparate de marcat fiscale cu jurnal de memorare în format electronic , constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă în cuantum de 9.000 lei , precum şi cu suspendarea activităţii operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor , până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal şi prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia , după caz , organului constatator . Continuarea livrării de bunuri sau prestării de servicii după suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă în cuantum de 12.500 lei şi confiscarea sumelor încasate . De asemenea , emiterea bonului fiscal fără ca acesta să conţină toate elementele prevăzute de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă în cuantum de 3.000 lei . x
30 decembrie 2016