TIMPUL ROMÂNESC Summer 2013 | Page 52

52

CULTURA.be

„Am demonstrat că putem fi o forţă culturală la Bruxelles”

Rep.: Cu ce dificultăţi va confruntaţi în activitate, şi cum le faceţi faţă?

I. B.: Principala dificultate este chiria spaţiului pe care trebuie să o asigurăm din activităţile noastre, neavând pentru moment niciun fel de subsidii. Până acum, membrii asociaţiei s-au mobilizat şi din punct de vedere financiar ori de câte ori am fost în „gaură”. Dar în următorul an EuropaNova are nevoie de sponsori şi de finanţări structurale pe proiectele pe care le desfăşoară. Am demonstrat că putem fi o forţă culturală la Bruxelles. Însă pe măsură ce suntem mai cunoscuţi suntem şi mai solicitaţi, ceea ce ne pune în faţa limitelor benevolatului. Sigur că benevolatul este un principiu de bază al oricărei asociaţii, dar o dezvoltare şi o consolidare a activităţii noastre implică şi personal plătit. Altfel, unii dintre membrii activi ai asociaţiei riscă să nu-şi mai poată plăti facturile personale, sacrificându-şi activităţile lucrative pentru cele benevole, iar alţi membri donatori riscă să se sature de a plăti întreţinerea sau chiar chiria spaţiului în anumite luni mai dificile, ca să nu mai vorbim despre toate investiţiile în material, mobilier şi altele care au fost susţinute integral prin donaţii din partea membrilor. E adevărat că am ajuns în nici trei ani de la 16 membri fondatori la 55 de membri efectivi, dar „hei rupismul” începutului nu poate constitui o bază permanentă de funcţionare.

Rep.: Când şi cu ce veţi deschide sezonul post-estival?

I. B.: Avem un proiect foarte ambiţios şi anume lansarea unui Festival EuropaNova pe care sperăm să-l perenizăm în ultima săptămână a lunii septembrie, în jurul zilei de 26, Ziua europeană a limbilor. Este vorba despre un festival al limbilor şi spiritualităţilor est-europene care va debuta cu o ediţie consacrată limbii române (programul exact va fi anunţat cu o lună înainte pe www.europanovafestival.eu). În continuare, pe tot parcursul sezonului, vom avea evenimente în fiecare seară de luni, astfel încât publicul larg să ştie că se întâmplă ceva interesant în fiecare săptămână la Spaţiul cultural EuropaNova, Clos du Parnasse 3E, 1050 Bruxelles. Vor avea loc, de exemplu, vernisaje de expoziţii de pictură ori fotografie (avem deja programate o expoziţie a unei artiste fotograf din Croaţia, precum şi o altă expoziţie de fotografie, „Terra Thrakia”, la care au colaborat fotografi din Grecia, Bulgaria şi Turcia). Sau conferinţe în franceză despre literaturile estice. Sau dezbateri politico-istorice în engleză susţinute de eurodeputaţi din diferitele ţări ale „Noii” Europe. Sau concerte de muzică tradiţională de pe aceste meleaguri. Iar o duminică după-amiaza la fiecare două luni va fi consacrată unor proiecţii-dezbateri de filme est-europene despre migraţii intra-europene (în cadrul primului nostru proiect european cu finanţare Grundtvig, în colaborare cu asociaţii din Varşovia, Timişoara, Alexandropoulis şi Haga).

52