TIMPUL ROMÂNESC Summer 2013 | Page 21

La « Bunicuţele » de prin Bruxelles

Silvia Olari zâmbeşte când o întrebi cum i-a venit, în urmă cu câţiva ani, ideea de a deschide primul magazin cu produse româneşti din Bruxelles : « Am vrut să avem aici tot ce ne lipsea din ţară. ». De la plecarea din ţară şi până la recenta inaugurare, lângă Biserica Sfântul Nicolae din Schaerbeek, al celui de-al doilea magazin cu aceeaşi siglă, « La Bunicuţa », drumul n-a fost chiar simplu.

Tehnician veterinar « la bază », Silvia a lucrat la direcţia agricolă judeţeană, apoi, în urma unor cursuri de specialitate, la Inspectoratul Judeţean pentru Cultură Hunedoara, în Deva. În Belgia a ajuns mai întâi într-o vacanţă la începutul anilor 2000, când şi-a vizitat sora stabilită aici de mai multă vreme. « De atunci, sunt tot într-o vacanţă… », glumeşte ea. Când s-a hotărât să petreacă ceva mai multă vreme pe pământ belgian, a început să lucreze, “la munca de jos”, ca mai tot emigrantul. Pentru cine are ochi să vadă, orice muncă e un prilej de experienţă măcar, şi de întâlnire cu ceva nou. Îngrijind copiii unei familii flamande, Silvia a făcut cunoştinţă pe viu cu o educaţie bazată, de la cea mai fragedă vârstă, pe efort şi pe recompensă. Poate ceva din aceste contacte a rezonat cu fibra ei ardelenească şi, probabil, asta a motivat-o şi mai mult să-şi aducă după sine propriii copii, îndată ce s-a putut. Mai întăi băiatul, apoi fetiţa.

« Ce-aţi vrea să găsiţi ? »

Gândul de a deschide un magazin românesc a căpătat contururi mai precise odată cu apropierea datei intrării României în Uniunea Europeană. Chiar puţini români nu erau în Belgia nici înainte, dar odată cu 2007 era de aşteptat ca ca numărul lor sa

AFACERI

21

Miresme de acasă