TIMPUL ROMÂNESC Summer 2013 | Page 19

Relaţia cu diaspora a fost şi este gestionată, până în prezent, de ministerul de Externe de la Bucureşti prin intermediul Departamentului politici pentru relaţiile cu românii de pretutindeni. La nivel legislativ, există Comisia pentru românii de pretutindeni din Senat, alături de Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor. Printre noutăţile instituţionale operate de Guvernul Ponta la nivelul executivului se numără crearea portofoliului de Ministru delegat pentru românii de pretutindeni.

Acesta i-a revenit lui Cristian David, membru PNL, de două ori senator de Vaslui în perioada 2004-2012, ministru delegat pentru controlul implementarii programelor cu finantare internaţională (2004-2007) şi ministru al Internelor şi Reformei Administrative, în 2007. Principalele sale noi atribuţii se referă la promovarea intereselor şi asigurarea respectării drepturilor cetăţenilor români în statele unde îşi au reşedinţa şi identificarea politicilor menite a-i menţine racordaţi la viaţa politică şi socială românească.

Raluca RĂDUCANU

ÎN LUME

19

RECLAMA

TA

AICI

Un ministru pentru diaspora