Importanța calciului
în organism
1. Calciul și sănătatea
Calciul este cel mai activ şi mai abundent mineral din organismul uman, fiind al cincilea element chimic din alcătuirea acestuia,
după carbon, hidrogen, oxigen şi azot. Fiind un electrolit esențial, funcțiile structurale ale calcului sunt atât de importante încât,
dacă rezervele din organism s-ar elimina în întregime, corpul s-ar reduce la o masă tisulară fără formă și consistență. Calciul este
prezent în proporție de 99% în structurile ce determină arhitectura corpului, precum scheletul, cartilajele și dinții, restul de 1%
fiind distribuit între celulele nervoase, sânge și alte structuri tisulare importante. Din totalul masei corporale al unei persoane,
calciul reprezintă între 1,5% și 2%, adică un adult de 80kg cumulează în organism până la 1,6kg de calciu pur! Calciul este un
mineral ce nu poate fi sintetizat de organism, fiind esențială asigurarea necesarului acestuia din surse exterioare.
2. Funcțiile Calciului
2.1. Formarea scheletului și a dinților
Principala funcţie a calciului este asigurarea, împreună cu fosforul, a menţinerii parametrilor
anatomici și funcționali ai structurii osoase şi a dinţilor. Nu putem avea oase puternice și
rezistente în lipsa calciului. Procesul de asimilare a calciului în oase este maxim pentru un
raport calciu/fosfor de 2:1. Totodată, absorbţia calciului este direct influenţată și de prezenţa
unei cantităţi suficiente de vitamina D.
50
Sistemul osos este astfel proiectat pentru a asigura, pe lângă „cadrul rigid” necesar
susținerii organelor şi depozitul de calciu al organismului, de unde se poate alimenta la
nevoie pentru asigurarea funcţiilor vitale. Procesul este unul dinamic, așa încât oasele trec
în mod continuu prin procese de „distrugere” şi „refacere”. Drept urmare, calciul din oase
funcţionează precum un sistem tampon ce reglează concentraţia calciului în organism: în
cazul unui exces de calciu în sânge, acesta este depozitat relativ rapid (în interval de 30-
60 minute) în oase, readucând concentraţia calciului la nivel normal; pentru un deficit de
calciu, în același interval de timp concentraţia calciului revine la normal prin mobilizarea din
oase a unor ioni de calciu („calciu de schimb”). Acest proces bidirecțional este comandat
hormonal.
La un adult, transferul bidirecțional între oase și sânge poate implica, în 24 de ore, până la
600-700 mg de calciu. În cazul în care aportul de calciu alimentar este deficitar, organismului
nu îi rămâne decât alternativa extragerii calciului din oase pentru menținerea nivelului
necesar în sânge. Ca urmare, analiza sângelui nu este relevantă pentru determinarea
nivelului de calciu în organism; un nivel normal de calciu în sânge nu garantează o cantitate
suficientă în oase. Semnele clinice ale pierderii calciului din oase sunt foarte puțin vizibile,
acestea neapărând înainte ca afecţiuni severe ale sistemului osos să se instaleze.
Osteoporoza este una dintre cele mai cunoscute afecțiuni ce are ca efect pierderea de
masă osoasă. Oasele devin casabile, poroase, predispuse la fracturi. Coloana vertebrală se
poate compresa sau, în cazuri foarte grave, fractura. Osteomalacia, rahitismul sau bolile
periodontale sunt alte maladii ce au ca efect demineralizarea osoasă. Odată instalate, aceste
afecţiuni sunt foarte dificil de vindecat, însă evoluţia acestora poate fi încetinită sau oprită
prin terapie şi aport adecvat de calciu ușor asimilabil, cu grad înalt de biodisponibilitate.
2.2 Susținerea proceselor metabolice
și a sistemului imunitar
Calciul, componentă cheie a membranei celulare, este indispensabil pentru desfășurarea
corectă a numeroase procese intra şi extracelulare, fiind implicat atât în transferul
substanțelor nutritive în interiorul celulei, cât și în eliminarea reziduurilor metabolice