Test Drive | Page 2

EDITORIAL -2- Școala – între vocație și obligație Tot noi… dar altfel... Director, Prof. Maria Ciuc Școala reprezintă primii pași spre formarea omului pentru viață și implicit spre dezvoltarea societății în care trăim. Omul, ca element activ al vieții sociale, trebuie să fie bine pregătit în momentul în care pătrunde în societate, atât ca forță de muncă, cât și din punct de vedere al relațiilor sociale. În buna dezvoltare a omului, un rol extrem de important îl au dascălii, care au menirea de a îndruma vlăstarul proaspăt crescut, de a-i deschide calea, de a-l forma, de a-l ajuta să se dezvolte. Cât de important ar fi pentru societatea în care trăim, ca fiecare dintre cei implicați în procesul de educație să-și conștientizeze menirea și să lupte pentru împlinirea a ceea ce numim ideal educațional. Elevul, pe de o parte, este cel care ar trebui să absoarbă informația transmisă și să o prelucreze, formându-și un model, un ideal, în ceea ce privește viitorul său ca om. Pe de altă parte, profesorul/dascălul este cel care trebuie să aibă în vedere extraordinara misiune pe care o are, aceea de a forma oameni, ținând cont de personalitatea fiecăruia, adaptându-se mereu la particularitățile elevului și la schimbările care intervin constant în viața lui. De aceea, noi, ca modelatori ai societății, avem obligația de a insufla elevilor pasiunea de care este nevoie pentru a reuși, de a-i îndruma spre creație și de a le dezvolta latura morală, compasiunea, verticalitatea și nu în ultimul rând responsabilitatea. Iar dacă nu am fi constrânși de rigorile unei programe, de necesitatea de a prezenta la termen planificări, proiecte și alte produse ale activității noastre de dascăli, probabil că această misiune ar fi dusă la bun sfârșit mult mai ușor. Însă toate aceste valori despre care am vorbit mai sus, se pot dezvolta în săptămâna dedicată programului „Să știi mai multe, să fii mai bun!”. În această săptămână, elevii ies din rutina învățatului, a predatului, a temelor, școala devenind acea activitate care nu mai trebuie făcută din obligație, ci din plăcere, iar această săptămână devine săptămâna în care libertatea de creație este nelimitată.