Teoria și practica audiovizualului - seria B B02 | Page 75

reprezentare creativă a persoanei, nu realităţi preexistente,
necondiţionate de persoană.
Formele–eveniment selectate, analizate, recompuse şi
reprezentate audiovizual pentru a fi, la rândul lor, percepute şi
interpretate în cea mai cuprinzătoare semnificaţie, sunt efecte
ale unui proces informaţional şi de interpretare a unui mesaj
implicat în reprezentare, sunt stări ale sistemului subiect, nu
stări autonome de subiect.
Nu putem autonomiza stările mentale ale subiectului
(evenimentul, forma, relaţia, proprietatea...) de subiectul însuşi,
făcând asta ajungem să afirmăm (conform unei foarte vechi şi
subtile remarci orientale), că „există faptele dar lipseşte
făptuitorul”, există starea, forma, relaţia, mişcarea, realitatea,
dar lipseşte făptuitorul subtil în a cărui minte sursă, au fost
particularizate modal, stările, forma, acţiunea, individualitatea,
conştienţa ş.a.m.d.
Condiţia existenţă subiect - existenţă realitate înţeleasă
numai ca entităţi autonome, pare a duce la o inacceptabilă
negare a existenţei efective a realităţii. Când realitatea
reprezentată audiovizual devine numai o impresie, adică o stare
tranzitorie a minţii subiectului, realitatea însăşi pare că îşi
pierde substratul autodeterminat, îşi pierde acea invariantă de
fundamentală-substanţă, prin care se proiectează ca
reprezentare fenomenală a unui fapt real. Dar, o asemenea
concluzie este falsă: dacă realitatea este independentă de
persoană, printr-o inoportună, denaturată, falsă modalitate de
reprezentare, ea îşi pierde doar particularitatea fenomenal-
cauzală desfăşurată în acea reprezentare-subiect; netrecută
prin filtrul perceptual si intelectiv propriu interpretării umane,
este incoerentă şi îşi pierde însăşi motivaţia, încărcătura de
sens pentru care a fost creată. De regulă, fiecare lume se poate
fenomenaliza într-un subiect, aici îşi capătă ea obiectualitate,
interactivitate şi particularitate cauzală. Iar când „persoana
interpret” evoluează în capacităţile, tehnicile şi modalităţile de
recompunere şi expresie, realitatea externă îşi schimbă
aspectul, devine alta şi altele îi sunt componentele, relaţiile,
legile şi posibilităţile de cunoaştere şi înţelegere.
Înainte de a încheia acest capitol, ne putem întreba: e
oare, aici, o şansă, o deschidere spre o formă ideală de
reprezentare a derutei fiinţării sau o nouă amăgire de creator
ce insistă în a-ţi dezvălui alte şi alte lumi la fel de iluzorii?
B02-75