Ceea ce are importanţă în funcţionarea concretă a psihicului raportat la reprezentările audiovizuale nu este opunerea, ci complementaritatea acestor două forme, re-producerea simplă şi cea creativă. Ele nu doar că se presupun şi se potenţează reciproc, dar pot fi considerate şi niveluri sau trepte ale funcţionalităţii psihicului. Probabil că la copilul mic predominantă este re-producerea simplă, în timp ce reproducerea creaţie este mai mult ca sigur raţiunea de a fi a adolescentului şi a adultului. Unitatea dinamică dintre obiectiv şi subiectiv( manifestată, aşa cum am văzut, prin caracterul lor relativ, prin trecerea reciprocă a uneia în cealaltă, prin completarea obiectivităţii de către subiectivitate, prin manifestarea conţinutului obiectiv al proceselor în forme subiective) nu înseamnă confundarea lor, reducerea uneia la cealaltă, ştergerea deosebirilor dintre ele pe plan funcţional în determinarea structurii şi dinamicii reprezentărilor audiovizuale la care ne referim. Desigur, admitem că, în cazul reprezentărilor informativ formative, a celor ce au cu preponderenţă în atenţie surprinderea şi redarea realităţii, obiectivitatea are rolul determinant în structurarea esenţelor, a întregului, independent de modul concret, particular în care se realizează trecerea de la potenţialitate la actualitate. Cât priveşte subiectivitatea, trebuie să recunoaştem că, atâta timp cât nu-şi ascunde intenţiile de a se impune – dacă nu ca „ fapt real”, măcar ca „ punct de vedere perfect plauzibil – concurează particularităţile concrete ale realizării unui produs cu un indice de obiectivitate rezonabil; ea este, de aceea, subordonată obiectivităţii, jucând un rol condiţionat în dinamica fenomenelor. Un bun dozaj de subiectivitate poate determina câmpul de particularităţi ale subiectului reprezentat în raport cu ceea ce este general în evoluţia proceselor reale, constituind temeiul formulărilor cu rol generalizator, a datelor interesate de surprinderea şi omologarea esenţelor Am vorbit mereu în acest capitol despre realitate si persoana ce se raportează la ea. Şi cum ar putea exista o realitate autonomă de persoană sau o persoană independentă de realitate? Realitatea în semnificaţia curentă este modalitate în schimbare, este mulţime de forme, relaţii, posibilităţi interactive şi situaţii noi, or acestea sunt stări ale persoanei, sunt rezultate ale performanţei informaţionale şi de
B02-74