Analizând sonorul părţii a doua a filmului anterior, nu trebuie să rămânem cu impresia că re-producerea subiectivă este, prin excelenţă benefică şi ar exclude posibilitatea apariţiei unor erori( o melodie ritmată country sau de jazz nu ar fi deloc „ potrivită”). Chiar şi în cazul înregistrărilor live, autentice, în condiţiile prezenţei diferiţilor factori perturbatori – rezonanţe ale locului, condiţionări tehnice, sonorităţi distorsionate ori insesizabile, imposibilitatea constanţei în timp şi spaţiu, incapacitatea de a sesiza fenomenul în simultaneitatea de planuri, impuneri ad-hoc etc. – este foarte probabil ca re-producerea realităţii să se deformeze. Dacă am considera psihicul ca fiind relaţia dintre subiect şi obiect şi dacă am interveni cu o serie de factori perturbatori la nivelul fiecăreia dintre cele trei variabile( subiect, obiect, mediul în care se produce relaţia), am constata cu uşurinţă apariţia unor iluzii Revenind la momentul WTC, multe dintre imaginile filmate la distanţă, datorită unghiului şi compoziţiei cadrului, lăsau impresia că cele două turnuri erau mai mici decât în realitate( ele având aproape o jumătate de kilometru înălţime); deficienţa se corecta prin imaginile de la sol, din apropiere, unde, prin comparaţie cu înălţimea oamenilor se putea aprecia imensitatea construcţiilor ce urmau să se prăbuşească.
Pe planul percepţiei individuale, re-producerea obiectivului în subiectiv se face în funcţie de caracteristicile observatorului, de personalitatea capacitatea lui reactivă individuală, de modul în care aceste caracteristici s-au format B02-70