Teoria și practica audiovizualului - seria B B02 | Page 66
Uneori, creatorul poate porni la conceperea unei noi
reprezentări fără a urmări să spună ceva determinant, dând
ascultare unui imbold etic, estetic sau stilistic – vrea bunăoară
să-şi încerce puterile într-un gen, să zicem cine veritée pe
care nu l-a mai abordat. Şi, dintr-odată, în timpul filmării el
constată că gândirea sa se încarcă cu semnificaţii ce
depăşesc problema precumpănitor profesionale, a rutinei
proprii – surprinderea realităţii „aşa cum e ea” – pe care
urmărise s-o exprime ca atare. În asemenea situaţii,
necesitatea „programatismului”, a ordonării ideatice şi de
stare pot irumpe oricând pe parcursul preluării de imagini, mai
ales acolo unde obiectele, personajele, faptele, fenomenele
surprinse, cu sfera lor foarte largă dar şi foarte vagă de
expresie, nu mai sunt suficiente pentru închegarea unui
„punct de vedere” coerent.
Există şi o altă situaţie, nu din cele mai rare: creatorul nu-
şi pune deloc, în timp ce filmează, probleme de ordin
programatic, convins chiar că face „priză de imagine pură”,
pentru ca, terminând, să constate – şi el dar şi alţii care
vizionează materialul – plasticitatea imaginilor făurite şi să
atribuie reprezentării „un program”, o funcţie, un sens precis
într-un context audiovizual ce poate fi reprezentat şi înţeles ca
atare.
Aşadar, între procesul cunoaşterii subiective şi acela al
cunoaşterii obiective există corespondenţe. Celor trei condiţii
de aplicare a raţionamentului analogic (stabilite cu decenii în
urmă de Louis Conffignal) le corespund trei legi prioritare ale
reprezentării subiective:
1. – fidelitatea reprezentării faţă de modelul său interior
(adică, faţă de obiectul subiectivizat);
2. – redarea cu precădere a funcţionalităţii faptului,
obiectului, subiectului, temei de către autor (cel ce ne
propune, ne oferă reprezentarea ca atare);
3. – expresivitatea elementelor constitutive ale imaginii
reprezentate (minimum de semne şi maximum de informaţii,
indiciu al simplităţii).
Odată recunoscute aceste similitudini, putem afirma că:
B02-66