subiectivă e preponderent psihologică, fapt care instalează elementul de convingere nu în raţiune, ci în emoţie, în sentiment. Cunoaşterea subiectivă se bazează, în consecinţă, pe intuiţie, pe care trebuie să o înţelegem ca o contemplare nemijlocită a relaţiei subiect – obiect( intuiţie senzorială), sau ca o concluzie nemijlocită a minţii( intuiţie intelectuală). În cunoaşterea subiectivă are loc deci o „ expansiune " a subiectului asupra obiectului, ceea ce determină ca reprezentarea rezultantă să marcheze conotarea atitudinii subiectului faţă de obiect, folosind, în această privinţă, un limbaj preponderent infralogic-emoţional, plurivoc, conotativ. Reflectarea subiectivă a cunoaşterii se întemeiază aşadar pe procese psihice( pe structuri de conştiinţă) şi mijloace de formalizare specifice. O reprezentare subiectivă este, de fapt, o imagine vizionară, trăită, simţită, a relaţiei subiect – obiect; cu alte cuvinte, intuiţia unei noi esenţe, principial invizibile( i- materiale, a-concrete, a-reale) şi, ca şi reprezentarea obiectivă, e un analogon al obiectului dar, spre deosebire de acesta, al obiectului subiectivizat. Rezultat al unei atitudini subiective faţă de lumea reală, reflectarea subiectivă rezultantă( imaginea şi sunetul aferent) este exprimabilă întrun limbaj incompatibil cu interpretarea logic – univocă. În acest sens, sunt autori de audiovizual care pledează – atât teoretic cât şi practic – pentru ducerea concepţiei programatice până la ultimele consecinţe: precizarea textuală a intenţiilor( filozofice, politice, psihologice, picturale) în vederea unei cât mai precise orientări a imaginaţiei publicului receptor. E drept, asemenea decantări de fond şi formă sunt, de cele mai multe ori, greu de înţeles pentru cineva din afara jocului. Dar, e tot aşa de evident că, un asemenea travaliu poate stârni interes înainte, în timpul şi după finalizarea lui, mai ales atunci când impactul la public e însoţit de o mai mare sau mai puţin insistentă campanie de presă, ce vrea să afle dinainte „ ce şi cum”,„ tot şi toate” despre film, făcând din aceste intruziuni în „ laboratorul de creaţie” un adevărat spectacol. Vă mai aduceţi aminte de „ 8 şi½” a lui Fellini? Desigur, întregul film este emblematic în a ilustra acest travaliu creativ, aici însă am selectat secvenţa de început şi pe cea finală.
B02-63