Teoria și practica audiovizualului - seria B B02

Se ştie că, în procesul de filmare, neprevăzutul este nesfârşit de variat, imposibil de inventariat (altfel n-ar mai fi neprevăzut). Practica arată totuşi că, printre cele mai des întâlnite „momente de neprevăzut” sunt impactul natural (starea vremii), accidentele în care sunt implicaţi membrii echipei, starea generală ambientală oportună sau ostilă, erori orare sau de loc de desfăşurare, dar şi sentimentul impasului: autorul nu mai întrezăreşte încotro să-şi depene firul gândirii, împotmolită în cine ştie ce dificultăţi organizatorice, tehnice sau de ordin estetic. Neprevăzutul poate uneori apărea şi sub forma întrezăririi unor elemente noi, impuse de aceeaşi logică autonomă a procesului creator şi care, incluse la locul şi momentul potrivit, vin cu detalieri suplimentare, cu elemente ce deschid noi perspective ce nu pot fi „trecute cu vederea” sau care impun refaceri – din mers – parţiale (ori totale) ale demersurilor iniţiale. Nevoia „impregnării imaginilor şi sunetelor” de probleme şi aspecte concrete ale existenţei este, la majoritatea autorilor, cheia de boltă, imboldul prim sub impactul căruia acţionează, aceasta impunând o lege absolută: nu se poate trece la compunerea unei reprezentări audiovizuale fără a-ţi fi clarificat, în prealabil, sensul ei programatic, ideile, mesajele ce vor fi exprimate pentru a fi preluate de (tele)spectatori. Dar, pentru acelaşi fapt concret ce urmează a fi analizat, preluat, prelucrat şi transmis semenilor există o infinitate de modalităţi (sau căi de abordare). Aceasta e valabil nu numai de la un autor la altul, dar chiar şi în cazul aceluiaşi creator. Unde mai e atunci obiectivitatea? Sau mai bine zis, când trecem pragul unei subiectivităţi... permisibile? Putem denumi orice reprezentare audiovizuală ce „iese din tipic”, contravine realităţii, se bazează pe combinatorii aleatorice drept subiectivă ? Reflectarea subiectivă În cunoaşterea subiectivă, subiectul îşi subordonează obiectul, ţelul subiectului fiind autocunoaşterea, auto- explicarea prin intermediul obiectului (ales, pregătit, expus, deci întrebuinţat în acest scop) care, într-un anume fel, se asimilează subiectului, devine „un macro-limbaj indispensabil demersului său". Dacă gândirea obiectivă e logică, cea B02-62

Teoria și practica audiovizualului - seria B B02 | Page 62