Teoria și practica audiovizualului - seria B B02 | Page 59

reprezintă de fapt materializarea unei viziuni care s-a
închegat în conştiinţa creatorului printr-un efort susţinut de
gândire. Închegarea mentală merge uneori atât de departe,
încât cuprinde compoziţia audiovizuală în totalitatea ei. Şi
aceasta este valabil în majoritatea absolută a cazurilor, fie că
este vorba de surprinderea imediată a unui accident de
circulaţie cu urmări încă în derulare, de tentativa unui
psihopat de a-şi da foc în faţa primăriei, de oficierea unei
căsătorii în biserică, de startul la o probă de atletism sau faza
de gol a unui meci de fotbal, de preluarea unui spectacol de
teatru sau a unui concert simfonic, de o creaţie artistică
originală (un videoclip muzical, de exemplu) ş.a.m.d.
Alcătuind structura logică a expunerii, toate momentele ce
sunt apoi înregistrate de obiectivul şi microfonul camerei, dau
ideilor – iniţial numai stârnite sau minuţios formulate – direcţii,
consistenţă, eficienţă, suficienţă. De aceea, această structură
logică primară reprezintă pilonii pe care se sprijină edificiul
înălţat de noi, de soliditatea lor depinzând în cea mai mare
măsură trăinicia construcţiei. Fiind la rândul lui „o vorbire”, „un
discurs”, audiovizualul necesită şi el o asemenea arhitectură
interioară. Fără o gândită alcătuire lăuntrică, audiovizualul nu
poate să zămislească un conţinut superior, nu are forţă de
persuasiune.
Evident, oricât de minuţios şi-ar reprezenta compoziţia în
viziunea sa mentală, autorul, operatorul nu poate evita
surprizele – agreabile sau dimpotrivă – pe care desfăşurarea
concretă a preluării de imagini (filmării) şi sunete (captării şi
înregistrării) i le scoate în cale, logica procesului creator
având şi în cazul audiovizualului o autonomie a sa, ce se
întrezăreşte a fi „mai puternică decât intenţiile operatorului”.
Cu atât mai frecvente vor fi aceste surprize în cazul autorilor
la care preluarea de imagini nu este precedată de o elaborare
interioară minuţioasă.
Deşi momentul ilustrativ ales pare a fi unul amuzant, „de
respiro”, compunerea lui (datorată foştilor colegi, extrem de
talentaţi, de la începuturile carierei mele în televiziune, Dan
Mihăescu şi Grigore Pop) a presupus o abordare foarte
minuţioasă, profesionistă, un adevărat „film în film” ce nu este
deloc simplu de realizat.
B02-59