Teoria și practica audiovizualului - seria B B02 | Page 50

O poveste văzută şi auzită în continuă curgere, iată
esenţa, am putea spune, gândirii audiovizuale şi reprezentării
ei nemijlocite. Pentru că, evident, aici este punctul cel mai clar
de diferenţiere între o imagine statică şi o imagine în mişcare
(cu sau fără elementele auditive însoţitoare, deşi, auditivul
impune ca obligatorie o desfăşurare în timp, deci tot o
dinamică). În ciuda multor similitudini la care, inerţial, apelăm
cele două modalităţi de reprezentare – statică şi dinamică -
se despart.
Cucerirea de noi mijloace tehnice de-a lungul a mai bine
de un secol a avut ca
principală raţiune năzuinţa
creatorilor de a intensifica
aspectul tensional, dinamic,
spectacular al audiovizualului,
pentru a face din astfel de
reprezentări de gen o expresie
cât
mai
nuanţată
a
complexităţii,
fluidităţii
şi
dinamismului vieţii.
Desigur – şi acest lucru l-
am subliniat de nenumărate
ori – audiovizualul trebuie
abordat nu numai ca rezultat
al unei „obsesii tehnice”, de
realizare a acelei maşinării
care să permită preluarea
şi/sau reprezentarea unor
imagini în mişcare. Obsesia
reproducerii realităţii trăite sau
imaginate în dinamica ei a fost
dintotdeauna,
dacă
nu
vizualizabilă efectiv, cel puţin
sugerată, omul adaptându-se şi fiind din ce în ce mai avid de
noi modalităţi (tehnici dar şi convenţii, coduri) ce suplineau cu
precădere nevoia de mişcare, dinamică în timp şi spaţiu.
După nesfârşite analize şi sinteze, tatonări, experienţe
reuşite şi evidente eşecuri, audiovizualul şi-a câştigat un loc
B02-50