Teoria și practica audiovizualului - seria B B02 | Page 39

nu de identitate. Aceasta înseamnă că un model este, într-un
fel, asemenea cu obiectul, iar într-un alt fel, deosebit. Orice
proces de reprezentare obiectivă implică abstractizarea, în
virtutea căreia modelul nu este identic cu obiectul, ci analog..
Fiind analog şi nu identic, modelul scoate în evidenţă, pe cât
posibil, unele trăsături complementare ale obiectului,
raţionamentului analogic impunând câteva condiţii:
1. Modelul să fie fidel, să aibă suficiente analogii cu
originalul pentru a furniza date asupra funcţiunii acestuia.
2. Este mai avantajos ca modelul să se refere la analogii
funcţionale, excluzând pe cele structurale.
3. Modelul să fie cât mai simplu, obţinut prin analogie, prin
selectarea şi abstractizarea datelor obiectului, modelul este
echivalent doar cu reflectarea obiectului în subiect şi nu cu
obiectul însuşi. Modelul este un substitut al reflectării
obiectului în subiect.
Evident, imaginile de mai jos se întrepătrund pe
coordonate prin excelenţă plastice, puternic schematizate dar
care atestă că obiectul rezultat – acel „ceva” bine delimitat -
va avea implicată o încărcătură de „imago” cu trimitere directă
la un „alt-ceva”, şi el obiectiv.
Şi aici, să amintim că în antichitate se punea un accent
deosebit pe mişcările corpului deoarece prin acestea fiinţa
respectivă îşi exprima nobleţea, frumuseţea, perfecţiunea
spiritului. Aşadar, vorbim aici nu doar de o altă formă de
teatru mai uşor de înţeles şi interpretat ci, în primul rând o
transpunere a unui real obiectiv, disipat într-un construct
subiectiv, concentrat, sintetizat în care se întrevede realul de
la care s-a pornit. Uneori… mai mult decât atât.
B02-39