Teoria și practica audiovizualului - seria B B02 | Page 30

Ascultând un asemenea discurs, dar şi cunoscând (din relaţie directă, pentru unii) ce s-a întâmplat atunci, am putea concluziona că obiectivitatea şi subiectivitatea se referă, în egală măsură, la raporturi şi stări existente deopotrivă în realitate. Atât obiectivitatea cât şi subiectivitatea au caracter interpretativ. Deosebirea dintre ele se referă doar la faptul că prima se întemeiază pe interpretări „esenţiale” şi interne, iar cea de a doua pe interpretări „neesenţiale”, laterale sau externe. De exemplu, în raport cu obiectivitatea internă a evoluţiei unui tânăr în a-şi asimila şi acţiona în „spirit terorist”, care poate escalada până la comportamente extrem de grave pentru o colectivitate sau, prin extensie, pentru întreaga societate, pot fi cotate ca fenomene întâmplătoare, întrucât nu decurg din esenţa proceselor vitale ale condiţiei tinerilor, în general, dintr-o societate civilizată, democratică; ele puteau să nu se producă, după cum puteau să se producă într-o măsură mai accentuată sau mai puţin accentuată. Dar dacă s-au produs, ele determină în mod obiectiv o corelare manifestările generale de tip terorist ce impun, ca efect, luarea unor măsuri sporite de securitate şi o analiză mult mai aprofundată a cauzelor ce au născut şi întreţin un asemenea fenomen. Fiind date interpretarea şi condiţiile de conformitate ale formulării ei, reprezentarea apare ca obiectivă. Dacă percepţiile fenomenului aflat în atenţie sunt inconforme pe aspecte definitorii (în raport cu un tânăr oarecare), întregul proces de generare a interpretării şi a producerii reprezentării ca atare apare ca un fenomen subiectiv. Procesul amintit este însă subiectiv numai în raport cu obiectivitatea desfăşurării fireşti a evenimentelor pe un anumit modul de percepţie. Terorismul şi declanşarea manifestă a acestuia pot fi cotate ca subiective în raport cu valoarea apreciativă a unui tânăr, dar rezultă cu obiectivitate din factorii conjuncturali acţionali care le-au generat. Acelaşi fenomen este obiectiv în raport cu cauzele şi cu condiţiile proprii din care apare, dar este subiectiv în raport cu alte fenomene; nu există fenomene absolut obiective sau fenomene absolut subiective. Toate fenomenele au o întemeiere interpretativă, dar apar ca obiective sau subiective numai în raporturi diferite şi în condiţii concrete diferite. Cum nu există sisteme izolate, toate aflându-se în raporturi reciproce B02-30