se corelează reciproc. Ne-am obişnuit să considerăm că obiectivitatea caracterizează determinarea calitativă a sistemului, îi condiţionează esenţa, iar subiectivitatea îl afectează în mod ocazional şi inconstant, condiţionând particularităţile fenomenalizării esenţei acestuia. Aşa stând lucrurile, paradoxal ajungem la concluzia că şi obiectivitatea şi subiectivitatea sunt moduri de manifestare caracteristice nu numai realului, ci şi ale posibilului; ele nu pot însă caracteriza imposibilul, deoarece acesta nu posedă atributele de existenţă şi devenire. Ca forme de manifestare ale posibilului, obiectivitatea caracterizează perspectivele pe care le au sistemele, direcţiile sau tendinţele lor fundamentale de evoluţie, iar subiectivitatea creează jocul oscilatoriu al posibilităţilor alternative ulterioare pe care le au acestea. Aşadar, obiectivitatea şi subiectivitatea sunt modalităţi universale şi complementare ale existenţei şi ale devenirii, aflate într-un raport de unitate contradictorie. Şi, cel mai important lucru, ele nu se pot manifesta izolat, în stare pură, ci doar în corelaţie şi dependenţă reciprocă, constituind aspecte şi laturi diferite ale structurii şi dinamicii aceluiaşi sistem ori domeniu de referinţă. Aspectele subiective însoţesc totdeauna obiectivitatea, dar se subordonează acesteia, aşa cum particularul se subordonează generalului şi fenomenul, esenţei. Din fericire( sau din păcate?) gândirea materialistă a manifestat în toate epocile preocupare, prin excelenţă, pentru înţelegerea caracterului obiectiv al desfăşurării fenomenelor; filosofia materialistă premarxistă a mers însă, în mod invariabil, pe linia opoziţiei dintre obiectivitate şi subiectivitate, absolutizând – de regulă – obiectivitatea şi relativizând existenţa subiectivităţii(„ obiectiv,... subiectivitatea nu există”). Cu „ obiectivitatea absolută” ne-am obişnuit, cu precădere, din discursurile politicienilor „ de stânga” ce sunt puternic amprentaţi de „ analiza obiectivă a faptelor”. Chiar şi evenimentele din februarie 1990, când a fost devastat Palatul Victoria, au fost „ o răbufnire de primitivism şi de agresivitate de neînţeles din partea unor forţe retrograde din societate”, spune fostul preşedinte Ion Iliescu într-un interviu la Digi24. B02-27