Teoria și practica audiovizualului - seria B B02 | Page 26

În doar un secol de existenţă audiovizualul a devenit
capabil să exprime sufletul uman colectiv şi individual cu atâta
veridicitate şi subtilitate, încât, deşi mai tânăr decât literatura
sau pictura, putem considera că le-a întrecut în ceea ce
priveşte forţa de redare şi înrâurire psihologică. Mult mai
semnificativă decât creşterea posibilităţilor ilustrativ-
descriptive ale audiovizualului ca modalitate de comunicare
este, aşadar, lărgirea şi adâncirea mesajului spiritual.
Desigur, am putea adăuga că, deşi îmbogăţindu-se cu
mijloace mai perfecţionate de a evoca o confruntare între
două personaje, o luptă de stradă sau lansarea unei nave
cosmice, blocajul unor negocieri de pace sau catastrofale
inundaţii, audiovizualul nu va putea totuşi atinge niciodată
atinge complexitatea receptării şi contorsiile sensibile ale
participantului direct la eveniment, a celui direct implicat…
Şi totuşi, sporindu-şi expresivitatea, adică puterea de
sugerare psihică, audiovizualul a atins culmi şi adâncimi
inaccesibile celorlalte modalităţi de comunicare şi
reprezentare: luptele, lansările, blocajele şi catastrofele… din
suflet – iată domeniul cel mai adecvat specificului lui, atât de
interiorizat – deşi atât de public exprimat – şi unde el îşi
manifestă inegalabila capacitate de a transmite un mesaj. Aici
rezidă, forţa, superioritatea, mândria audiovizualului.
Trecând pentru obsesiile „redării cât mai fidele a realităţii”,
convenim, aşadar, că reprezentaţia creatorului de audiovizual
trebuie – pe o treaptă superioară, demnă de o asemenea
forţă şi mobilitate şi de expresie – să deschidă o fereastră
spre regiunile superioare ale conştiinţei umane; dacă nu o
face, consumându-se în imitaţii exterioare, ea trădează cauza
vitală a acestei modalităţi de reprezentare.
Dar, pentru aceasta, „spiritul practic” ne impune (implicit şi
explicit) să înstăpânim foarte bine limita între real şi verosimil,
între concret şi abstract, între relativ şi absolut, dar mai ales,
între obiectiv şi subiectiv. Fără să ne dezicem, tinzând spre
analize şi sinteze exhaustive, să rămânem în acest câmp prin
excelenţă teoretic.
Deşi, prin rolul lor diferit în determinarea sistemelor, se
opun, obiectivitatea şi subiectivitatea se presupun totodată şi
B02-26