Teoria și practica audiovizualului - seria B B02 | Page 15

specializate în reprezentări audiovizuale. Poate că ar prinde
mai mult curaj dacă ar şti că explicitarea fenomenului
audiovizual nu este nici pentru profesionişti un lucru simplu.
În definirea semnificaţiilor audiovizualului nu există nici
pe departe aceeaşi precizie şi unanimitate pe care le întâlnim
în părerile privitoare la problemele de bază ale fizicii sau
matematicii. Unii au văzut în audiovizual ecoul unor imago-uri
cu implicaţii cosmice, pentru ca alţii să ceară o coborâre cu
picioarele pe pământ, audiovizualul neexprimând, după ei,
nimic altceva în afara propriilor lui forme vizual-auditive
capabile să preia constructele altor discipline, arte, modalităţi
de exprimare dintre cele mai diverse şi care „poposesc”
vremelnic în audiovizual pentru a se manifesta de sine
stătător. S-a încercat prezentarea audiovizualului ca „sursă -
ofertă” a afectelor, a pasiunilor dar, indignaţi de această tentă
de romantism, analişti cu priviri severe au ripostat cu
redimensionări „perfect calibrate” şi au impus domeniului un
calcul riguros. Pentru ca, la rândul lor indignaţi de această
abstractizare, numeroşi analişti să insiste asupra „impactului”,
„bombardamentului”, „dependenţei”, „intoxicării” de şi prin
audiovizual.
Dificultate ce iese şi mai flagrant în relief atunci când se
pune problema caracterizării unuia şi aceluiaşi fapt, a uneia şi
aceleiaşi reprezentări, a plusurilor sau minusurilor de
„adevăruri” pe care acestea le conţin. S-ar înşela amarnic cel
care, plecând de la ideea că nu poate exista decât un singur
adevăr, ar considera că, din toată această multitudine de
opinii, cel mult una este justă. Dar mult mai gravă devine
situaţia în care, în ciuda ofertei diverse, subiecţii îşi aleg, îşi
recompun şi amplifică doar acele componente care-i ajută să-
şi formuleze propria lor subiectivitate. Să mai evocăm reacţiile
stârnite de încercarea politizării şi manipulării prin
audiovizual? N-am face decât să complicăm şi mai mult un
tablou al cărui sens îngrijorează pe orice om „de bună
credinţă”…
Astfel, fragmente ale realului, unele pur întâmplătoare,
se înlănţuie într-un construct „cu sens”, cu extensii explozive
ce pot deveni cauze cu efecte dezastroase imprevizibile.
B02-15