Teoria si practica audiovizualului - Seria H H02 - Audiovizualizarea ființării | Page 51

umane).
Deşi ordinea existentă în natură ne poate impresiona – până în
a ne putea dori să extindem distincţia dintre formă şi conţinut, astfel
încât să includă şi această ordine a configurărilor corporale în
corelaţie cu multiple condiţionări ale fiinţării – există totuşi unele
diferenţe importante.
Să luam, de pildă, structura anatomică a unei fiinţe cum este
omul. Sigur, am putea spune că structura anatomică este cea care
face ca omul să fie om (şi nu lup). Însă, omul nu este totuna cu
conţinutul acestei structuri anatomice; omul e om şi este genul de
fiinţă care are (şi) o structura anatomică. Structura atomică nu
indică, de la om la om, niciun fel de diferenţe convenţionale sau
istorice, aşa cum se întâmplă în cazul limbajului, care are o istorie.
Desigur, convenţiile pe care le avem la dispoziţie pentru a descrie
structura anatomică au fost (şi sunt în continuare) supuse unei
cunoaşteri diferenţiate, prin date cumulate în timp, dar şi prin modul
nostru de a le reprezenta ca atare. Dar atunci, acestea sunt în mod
cert forme utilizate pentru a descrie un conţinut pe care, cu ajutorul
unor forme de reprezentare, îl numim structură anatomică. Ştiinţa
noastră ar putea fi convenţională, dar natura în sine, nu.
Un om poate apărea într-o serie nesfârşită de ipostaze, de
contexte, de artificii adăugate, dar… tot om rămâne, nu poate avea
altă configuraţie anatomic funcţională.
(Cu excepţia compunerilor fictive… a unor prelucrări plastice,
creative, cu alte semnificaţii decât aceea de a desemna pur şi
simplu o fiinţă umană concretă)
H02 - 50