Teoria si practica audiovizualului - Seria H H02 - Audiovizualizarea ființării | Page 24

„Principalul ar fi, numai, să nu-l vezi, ca
erosul psihanalitic sau foamea pavloviană - în
exclusivul, ci în integralitatea lor. Deci, un
Logos care ar implica şi transfigura frica,
foamea şi erosul ar fi mai îndreptăţit decât
orice să dea socoteală de întreg. Dar aşa s-a
şi făcut sau încercat - şi atunci toată cultura
(dacă nu filozofia) are dreptate. - Filozofia
trebuie să fie conştiinţa de cultură, ca
încercare a acesteia de a înţelege prin logos
frica, foamea şi erosul - până la erosul «divin», de cunoaştere."
Constantin Noica, (Jurnal de idei, Editura Humanitas, 1990,)
Dar, dacă Noica se înverşunează în a delimita paradigme ale
„fiinţei organice” , noi vom grăbi, într-un fel, lucrurile, cu scuza că,
acest început de secol 21 e, până una alta, doar o extensie a
secolului 20, secolul vitezei. Astăzi, multitudinea de mijloace
audiovizuale nu ne mai dă ritmul rezonabil al lui „Eu văd”, mai mult
sau mai puţin interiorizat, ci şansa unui adevărat survol a unei
realităţi-spectacol, (asemenea acelor Flying-Cam ce pot trece rapid
de la primplan-ul vedetei implicată într-un concert în aer liber, până
la înălţimea unui întreg oraş); astăzi, tinerii nu mai „stau” pe
Internet, ci „navighează” (sau chiar fac surffing pe Net). Desigur,
ne-am putea rezuma în a delimita impactul audiovizual cu însăşi
persoana umană. Dar, şi aici, felul grăbit în care aceasta este
menţionată în limbajul comun pare, mai de grabă, să anticipeze o
adevărată criză în care sfârşeşte abordarea metafizică a persoanei.
Cel puţin, prin audiovizual nu ne rezumăm doar în a demonstra
cine sau ce este persoana, ci avem şansa de a surprinde cum
apare persoana, condiţiile arătării ei dând o cu totul altă şansă
urmei lăsate ce se pierde în gândire. Obişnuiţi până acum doar cu
textul, acesta nu „arată” persoana, ci întotdeauna se rezumă doar
la faptul că „ea s-a arătat”. Dar ce înseamnă că o fiinţă umană „se
arată”? Abia o astfel de întrebare se apropie cel mai mult de
obiectivul abordărilor noastre. Oricum, şi aşa, nu avem mari sorţi de
izbândă: persoana, ca realitate determinabilă, putându-se rezuma
simplist în a fi o entitate de tip:
H02 - 23