„cyber-motive”, s-ar hotărî să meargă în mâini. (Ştim că
mulţi vor replica maliţios: „De ce nu?!”)
Dar, iureşul reprezentărilor fiinţării umane ne împresoară din ce în ce mai rapid, fără să mai avem nici măcar răgazul pentru a mai afirma că „ne place” sau „nu ne
place” făptura umană în ipostaza reprezentată.
Dar şi aici, persoanele care aleg să analizeze modelele fiinţării umane de-a lungul timpului printr-o lentilă
de secol XXI pierd, din start, un mesaj important: fiecare tip de corp era omologat de colectivitatea în care era
reprezentat ca normal sau extravagant, multe dintre ele
au fost, la un moment dat, considerate ca „ideale", şi
toate la un loc pot fi, oricând, un tip de corp suficient
de frumos. Sau, poate că, iniţial doar „mama natură”
era frumoasă, colorată, apariţia omului fiind primul contrast categoric de „alb-negru” (ca să vorbim ca-n filme),
colorându-se, şi el, mult mai târziu?