Teoria si practica audiovizualului H01 | Página 52

Cercetarea reprezentării corporalităţii înseamnă pătrunderea în natura profundă a omului şi, adaptând formularea lui J. le Goff, putem spune şi noi că este o modalitate de a cerceta „adâncurile conştiinţei colective”.
Renunţând pe moment la unicitatea unui creator, putem asimila reprezentarea corporalităţii ca pe o componentă ce se interferează cu „vastul sistem simbolic produs
de o întreagă colectivitate, format din sistemul reprezentărilor sociale care participă la construcţia viziunii asupra
fiinţării umane şi a lumii în care sălăşluieşte, a modului de
interpretare şi cunoaştere a ei, a sistemului de norme şi
valori sau a imaginii de sine şi de ceilalţi.”2
Aşadar, reprezentarea corporalităţii este, în fapt, un
întreg sistem ce face posibilă (re)cunoaşterea publică a
unui demers creator ce are în centrul atenţiei fiinţarea
umană într-o serie nesfârşită de configurări ce transcend
un trăirism imediat, delimitabil la un spaţiu şi timp concret,
pentru a intra într-o altă dimensiune spaţiu-timp, ca produs material fără un „timp de viaţă” delimitat (toate creaţiile pe suport material) ori prin reluări nelimitate dar fidele
unui concept compoziţional (dansul, interpretările muzicale, reprezentările scenice). Desigur, astfel de reprezentări
se pot referi la diverse conţinuturi: şi forme specifice fiecărui tip de creaţie, cu delimitări formal anatomice statice
sau în dinamică, extrem de diverse, cu elemente adiacente corpului (de veşmânt, podoabe, alte elemente decorative, instrumentale, în compuneri individuale sau de grup)
toate acestea manifeste spaţial, temporal, liber sau strict
contextual, cu referiri (in)directe la dependenţe de trăiri
psihologice, sociale, religioase, etc. In funcţie de acestea
putându-se integra mai multor tipuri de reprezentări, recunoscute şi asimilate ca atare de către un public receptor, de regulă, familiarizat cu asemenea configurări ale fiinţării umane.
2

Jacques le Goff, Evul mediu şi naşterea Europei, Polirom, 2005)