La început a fost „Logosul”, Big Bang-ul, primordialul
„început”. Teoria Big Bang spune că universul fizic este
creat dintr-un punct inimaginabil de fierbinte şi de dens,
un punct numit singularitate – de miliarde de ori de mai
mic decât vârful unui ac. Teoria nu spune “DE CE” sau
“CUM”. Mai misterios este că, luând teoria de-a gata pare că o înţelegem.
Un lucru este cert: un mare decalaj între mentalităţile
actorilor şi necesităţile interne de dezvoltare a unui
anume tip de persoană (personalitate), pe de o parte, şi
de mulţimea de elemente constitutive ale unei societăţi,
pe de altă parte, însoţeşte întotdeauna dinamica, „creşterea şi descreşterea” unei civilizaţii. În definitiv, oamenii, fiinţările umane efective, sunt primul şi cel mai determinant element definitoriu pentru acea colectivitate,
societate, model de civilizaţie. Totul se petrece ca şi
cum cunoştinţele şi învăţăturile pe care o civilizaţie nu
încetează să le acumuleze (şi pe care le structurează în
„modele definitorii”) nu ar putea fi întotdeauna şi cu certitudine integrate în fiinţa interioară a celor ce compun
acea civilizaţie. Ori, în definitiv, fiinţa umană este cea
care se află sau ar trebui să se afle în centrul orică