De fapt, întreaga dezvoltare a culturii umane ne apare ca
fiind legată „în mod necesar” de numele şi figura unor
personalităţi marcante; dar tocmai acesta este aspectul
întâmplător. Necesară ar putea fi doar apariţia, într-o
anumită epocă, a unor fenomene de cultură, în timp ce
numărul şi numele iniţiatorilor lor, formularea iniţială mai
mult sau mai puţin completă şi consecventă, câţi şi cine
anume aduc completările ulterioare, forma de expunere şi
difuzarea lor – toate acestea le putem considera ca întâmplătoare, moduri diferite de reprezentare, de manifestare (în concret) a unei anumite percepţii a fiinţării umane.
În sfârşit, o formă distinctă de manifestare a legăturii
dintre percepţia fiinţării umane şi reprezentarea fiinţării
umane o constituie faptul că percepţia fiinţării umane îşi
croieşte drum prin mulţimea reprezentărilor sau, altfel
spus, se manifestă sub forma unor reprezentări care, cu
necesitate, le validează un amplu proces de cunoaştere a
lumii.
Această percepţie a fiinţării umane care se manifestă
prin masa reprezentărilor de diverse tipuri, guvernează şi
caracterizează mişcarea ansamblurilor şi nu pe aceea a
fenomenelor individuale. Natura umană, precum şi viaţa
socială sunt dominate, în mod preponderent, de necesităţi de acest tip ce, desigur, pot marca individuaţia fiecăruia în parte până la o diluţie majoră în social.
O astfel de unitate indisolubilă dintre percepţia şi reprezentarea fiinţării umane (manifestată prin caracterul lor
relativ, prin trecerea reciprocă a uneia în cealaltă, prin
completarea percepţiei fiinţării de către reprezentarea ei
în acelaşi concret aparţinător, prin manifestarea conţinutului necesar al proceselor proprii fiinţării umane în forme
creatoare) nu înseamnă confundarea lor, reducerea uneia