-
Integrarea pluridisciplinară se referă la situaţia în care o temă este supusă analizei din perspectiva
mai multor discipline, procesul de integrare referindu-se, în special, la nivelul conţinutului învăţării,
cu focalizare pe realizarea conexiunilor între cunoştinţe, prin utilizarea unor strategii de predareînvăţare tematică.
Realizarea de legături pluridisciplinare se asigură prin abordarea tematică – temele unităţilor
pot fi aceleaşi la toate disciplinele. Implementarea se poate face pe parcursul aceluiaşi număr de
săptămâni.
Se creează astfel elevului o viziune unitară, mult mai amplă, asupra conceptelor studiate.
Abordarea interdisciplinară creează contexte necesare pentru formarea competenţelor
transversale: luarea deciziilor, rezolvarea de probleme, însuşirea tehnicilor de învăţare care,
indiferent de disciplină, implică aceleaşi principii, prin utilizarea unor strategii de predare –
învăţare bazate pe probleme (focalizarea procesului pe dezvoltarea gândirii critice, formarea
capacităţii de lucru în echipă, a capacităţii de rezolvare de probleme).
Abordarea transdisciplinară a învăţării presupune centrarea pe probleme ale vieţii reale, aşa
cum apar ele în context cotidian, în scopul dezvoltării competenţelor pentru viaţă.
Întrebarea care orientează demersul transdisciplinar trebuie să fie: Cum îi putem învăţa pe elevi să
devină cetăţeni mai buni?
Prin metoda predării integrate, copiii pot să participe, să se implice mai mult, efectiv şi
afectiv, prin antrenarea unor surse cât mai variate, prin prezentarea conţinuturilor cu ajutorul
experienţelor diverse, al învăţării prin descoperire. Ei îşi asumă responsabilităţi şi roluri în microgrupul din care fac parte, participând la jocuri de rol interesante, iniţiate la sugestia celor din jur sau
create chiar de ei. La completarea scenariului ne pot fi de un real folos vizitele, plimbările,
întâlnirile cu specialişti activităţi care vin să înlesnească contactul cu lumea înconjurătoare.
Avantajul proiectării integrate este acela că dă posibilitatea cadrului didactic de a-şi manifesta
creativitatea, de a-şi elabora un scenariu didactic cu o structură flexibilă, în funcţie de componenţa
colectivului şi de tema abordată.
EXEMPLU DE INTEGRARE A CURRICULUMULUI
Clasa pregătitoare
Tema proiectului: Toamna aurie
Durata: două săptămâni
Scopul proiectului:
formarea capacităţii de a culege informaţii despre mediul înconjurător;
însuşirea cunoştinţelor referitoare la caracteristicile anotimpului toamna;
formarea unor comportamente ecologice - de protejare a plantelor şi a animalelor.
Competenţe specifice:
-Comunicare în limba română (CLR):
1.2. Identificarea unor informaţii variate dintr-un mesaj scurt, rostit clar şi rar
1.4. Exprimarea interesului pentru receptarea semnificaţiei mesajelor orale, în contexte de
comunicare cunoscute
2.1. Pronunţarea clară a sunetelor şi a cuvintelor în enunţuri simple
2.2. Transmiterea unor informaţii referitoare la sine şi la universul apropiat, prin mesaje
scurte
2.3. Participarea cu interes la dialoguri scurte, în situaţii de comunicare uzuală
-Matematică şi explorarea mediului (MEM):
1.1. Recunoaşterea şi scrierea numerelor în concentrul 0-31
1.2. Compararea numerelor în concentrul 0- 31
1.4. Efectuarea de adunări şi scăderi în concentrul 0-31, prin adăugarea /extragerea a 1-5 elemente
dintr-o mulţime dată
3.2. Manifestarea grijii pentru comportarea corectă în relaţie cu mediul familiar
5.1. Sortarea/clasificarea unor obiecte/ materiale pe baza unui criteriu dat
366