-
b) modernizarea
c) rezolvarea unor probleme urgente
a) Restructurarea are în vedere schimbarea modului de organizare şi funcţionare a sistemului
de învăţământ, în conformitate cu o nouă politică educaţională.
Schimbarea vizează mai multe domenii ale sistemului: managementul, administraţia,
planificarea educaţiei, finanţarea, evaluarea, organizarea sistemului de învăţământ pe cicluri
curriculare, cadrul legislativ, formarea şi perfecţionarea personalului didactic, reconsiderarea
statutului învăţământului în raport cu celelalte sectoare ale vieţii sociale.
Se constată că reforma este profund „structurală” şi îşi propune să atingă în toate
componentele sale sistemul de învăţământ. În acest sens, sistemul de învăţământ din România, are
nevoie de o reformă comprehensivă, în viziune integrală, astfel încât reforma dintr-un domeniu,
exeplemplu cel al curriculuimului, să poate fi susţinută de reformele din alte domenii, manuale,
evaluare etc.
Simultan cu acest proces amplu şi complex, se impune racordarea sistemului de învăţământ
românesc pe baza cercetărilor comparative la dimensiunile moderne ale sistemului de învăţământ
din alte state europene prin mecanismele de modernizare.
b) Modernizarea este un mijloc important de ameliorare a calităţii, care vizează creşterea
eficienţei uneia sau alteia din componentele sistemului educativ.
„Actualizarea conţinuturilor şi organizarea lor în conformitate cu teoria curriculară şi ştiinţa
cogniţiei, redefinirea programelor şcolare în perspectiva unei pedagogii centrate pe obiective,
schimbarea concepţiei de elaborare a manualelor şcolare prin introducerea celor alternative, precum
şi conceperea şi introducerea manualelor cu ansambluri pedagogice (manualul elevului, manualul
profesorului, caiete de exerciţii şi de evaluare) explică şi proiectarea noilor conţinuturi în
cocordanţă cu evoluţia cunoaşterii şi gândirii contemporane.” (M. Constandache, „Formarea iniţială
pentru profesia didactică prin colegiile universitare de institutori”, Ed. Muntenia şi Leda, Constanţa,
2001, pag.18)
c) Rezolvarea problemelor urgente care apar spontan în sistem, ca o consecinţă a
specificităţii în acţiunea conjugată între factorii interni şi cei externi, este generatoare de echilibru şi
dinamică continuă în procesul reformei.
„Disfuncţionalităţile care apar sunt generate de faptul că în procesul de învăţământ,
operaţiunile schimbării sunt efectuate de persoane care mediază procesul. Practica socială dovedeşte
că e mult mai uşor să determinăm schimbări în plan material decât schimbările de practică,
atitudini, valori în raport cu noile modele comportamentale şi cu noile competenţe.” M.
Costandache, OP. CIT.,pag. 19)
Dată fiind amploarea reformei, în sistemul de învăţământ românesc, schimbările generate
determină o ameliorare continuă a sistemului, în funcţie de modul în care principalii factori pot
afecta în special ritmul şi amploarea reformei învăţământului, o reformă complexă cu tipuri şi grade
de schimbare complexe.
În România, reforma sistemului de învăţământ preuniversitar s-a produs, după 1989, în lipsa
unei politici educaţionale coerente, care ar fi permis abordarea învăţământului ca sistem; iniţial au
fost antrenate domenii sau aspecte punctuale. În 1994 a devenit operaţional Proiectul de Reformă a
Învăţământului Preuniversitar (Education Reform Project), care a conferit o perspectivă mai clară,
orientată pe principii în raport cu obiectivele propuse pe componentele:
Curriculum Naţional
Manualele alternative
Noua metodologie de evaluare
Managementul educaţional
Pregătirea cadrelor didactice (Cadrul didactic, promotor al reformei).
Idealul educațional promovat de documente de politici educaționale derivă din schimbările
actuale de tip economic și social care afectează inclusiv școala. Necesitatea de a echilibra aceste
schimbări prin acțiuni coerente care s ă nu perturbe sistemul, ci ca să-l dirijeze pe o linie ascendentă,
26