-
a condus la o nouă opțiune didactică. Schimbările curriculare sunt necesare , deoarece ține de
modificarea structurii sistemului de învățământ preuniversitar, ceea ce generează necesitatea de
reorganizare a conținuturilor într-un mod care să evite discontinuitățile și impune corelarea
interdiscilplinară a anumitor aspecte comune ale mai multor discipline școlare.
Aceste schimbări trebuie să asigure un fundament de cunoaștere care să permită elevului atât
o orientare către profesionalizarea timpurie, cât și studiul aprofundat al unor domenii. Soluția
necesară în rezolvarea supraîncărcării materiei cu informații ce trebuie asimilate, constă în mutarea
accentului activității didactice pe formarea competențelor elevului în scopul unei învățări
aprofundate. Pentru aceasta este necesară o schimbare de prioritați în care dobândirea de cunoștințe
trece pe plan secund, locul primordial fiind ocupat de conceptele cheie și de instrumentele cu care
elevii surprind specificitatea fiecărui domeniu. Programa realizează o abordare integrată a
conceptelor specifice anumitor domenii.
Actuala programă școlară a fost elaborată din perspectiva trecerii de la modelul de proiectare
curriculară centrat pe obiective la modelul centrat pe competențe. Competențele cheie sunt definite
ca fiind ansamblul de cunostințe, deprinderi și atitudini care trebuie dobândite, respectiv formate
elevilor în cadrul acestui proces și de care fiecare elev are nevoie pentru implementarea și
dezvoltarea personală, pentru atenția activă, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața
muncii. Structura acestor competențe cheie vizează atât unele domenii știintifice, precum și aspecte
interdisciplinare și transdisciplinare, realizabile prin efortul mai multor arii curriculare.
Astfel interdisciplinaritatea, în condițiile actuale ale procesului de învățamânt, se impune ca o
direcție principală a renovării activitații profesorilor, atât în ceea ce privește conținutul lecțiilor, cât
și modelele și strategiile de lucru. Renovarea interdisciplinarității constitue un element definitoriu al
procesului cunoașterii. În opinia lui G. Văideanu, interdiciplinaritatea ”implică un anumit grad de
integrare între diferitele domenii ale cunoașterii și între diferitele abordări, ca și utilizarea unui
limbaj comun permițând schimburi de ordin conceptual și metodologic”. Interdisciplinaritatea
reprezintă o modalitate de organizare a cunostințelor învătării, cu implicații asupra întregii strategii
de proiectare a curricumului, care oferă o imagine unitară asupra fenomenelor și proceselor studiate
în cadrul diferitelor discipline de învațământ și care facilitează contextualizarea și aplicarea
cunoștințelor dobândite.
În procesul de învațământ se regăsesc demersuri interdisciplinare la nivelul corelațiilor
minimale obligatorii, sugerate chiar de planul de învățământ sau de programele disciplinelor sau
ariilor curriculare. În înfăptuirea unui învățământ, modern, formativ, considerăm predarea-învățarea
interdisciplinară o condiție importantă. Posibilitatea de corelare a diferitelor cunoștințe dintre
diferitele obiecte de învățare sunt nelimitate. Important este ca procesul de predare-învățare să fie o
modalitate modernă de realizare eficientă a lecțiilor, iar profesorul pentru a-și atinge obiectivele
propuse trebuie să se pregătească din timp și să apeleze la capacitatea sa creatoare. Predareaînvățarea prin corelarea obiectelor de studiu reprezintă noul în lecție, care activează pe elevi, le
stimulează creativitatea și contribuie la unitatea procesului de învățare, la formarea unui om cu o
cultură vastă.
Avantajele interdisciplinaritații sunt:
- permite elevului să acumuleze informații despre obiecte, procese,
-fenomene care vor fi aprofundate în anii următori a-i școlaritații;
-clarifică mai bine o temă făcând apel la mai multe discipline;
- creează ocazii de a corela limbajele disciplinelor școlare;
- permite aplicarea cunoștințelor în diferite domenii;
Predarea interdisciplinară pune accentul simultan pe aspectele multiple ale dezvoltării
copilului: intelectuală, emoțională, socială, fizică și estetică.
Preocupările sistematice vizând elaborarea unui Curriculum Naţional coerent au apărut în
România după 1990. În sistemul de învăţământ anterior anului 1990, se elaborau programe şcolare
strict disciplinare, numite programe analitice. Într-un asemenea context, demersurile privind
realizarea unui cadru curricular coerent şi unitar, în care disciplinele să fie privite ca parte integrantă
a unui Curriculum Naţional sistemic, au fost nesemnificative. Curriculum se confunda cu
27